Accesați aici versiunea facilă pentru persoanele cu dizabilități

Data: 09.06.2016

Sectorul 1 2015-2016: Transparență totală în cheltuirea banului public

     Primăria Sectorului 1 a fost și în perioada 2015 – 2016 o administrație deschisă și apropiată de nevoile comunității din această zonă administrativă. Din vara anului 2015 Primăria Sectorului 1 a avut o conducere interimară, asigurată de către Viceprimarul Vasile Moțoc și Secretarul Sectorului 1 Alexandru Moldoveanu, administrația locală continuând să funcționeze la înalte standarde și să furnizeze servicii de calitate locuitorilor Sectorului 1.
     În această perioadă principalele obiective ale Primăriei Sectorului 1 au fost asigurarea transparenței totale în cheltuirea banului public și preluarea în administrare a unor importante obiective culturale și sportive din această zonă administrativă –Teatrul Bazilescu, Parcul Cireșarii, cinematografele etc- pentru  reabilitarea acestora și redarea lor circuitului public
     "În ultimul an, împreună cu întreaga echipă, am făcut eforturi pentru a furniza în continuare locuitorilor servicii administrative de calitate, pentru ca Sectorul 1 să rămână cel mai bun loc de trăit din Capitală. În ultima perioadă, la Primăria Sectorului 1 cuvântul de ordine a fost transparența în cheltuirea banului public, pentru ca cetățenii să cunoască în timp real cum sunt cheltuite fondurile de la bugetul local", a declarat Viceprimarul Sectorului 1, Vasile Moțoc.
     Pentru a facilita accesul cetățenilor la informațiile de interes public și pentru a asigura transparența totală a activității autorității locale, începând cu acest an, toate contractele de achiziție publică încheiate la nivelul Primăriei Sectorului 1 sunt postate pe site-ul instituției www.primariasector1.ro, la rubrica Transparență.

     Consiliul Local Sector 1 a adoptat, la sfârșitul anului trecut, Hotărârea nr. 233/22.12.2015 care prevede ca toate contractele de achiziție publică care se vor încheia la nivelul aparatului de specialitate al primarului și a instituțiilor subordonate Consiliului Local să fie publicată pe pagina web a primăriei, în vederea asigurării transparenței decizionale.

     După publicarea în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), toate anunțurile de intenție, anunțurile/invitațiile de participare și anunțurile de atribuire formulate de aparatul de specialitate al Primarului Sectorului 1 și direcțiile subordonate Consiliului Local, precum și alte documente care fac obiectul publicării în sistemul electronic de achiziții vor fi postate atât pe site-ul administrației locale, la secțiunea specială – Transparență, cât și pe site-urile proprii.

Eșec în preluarea Teatrului Bazilescu de la Ministerul Culturii

     Primăria Sectorului 1 a început, încă în urmă cu mai bine de 10 ani, demersurile de preluare în administrare a Teatrului "Nicolae Bălcescu" din Parcul Bazilescu aflat în prezent în administrarea Ministerului Culturii. În ciuda nenumăratelor eforturi ale autorității locale a Sectorului 1 de a prelua în administrare acest teatru pentru a-l reabilita și a-l reda circuitului cultural, până în prezent, din partea Ministerului Culturii nu a fost obținut decât un aviz de principiu.
     Ultimul demers al administrației locale în acest sens l-a constituit adoptarea  de către Consiliul Local Sector 1 în luna februarie 2016 a unei hotărâri  prin care a cerut Guvernului transmiterea Teatrului de Vară "Nicolae Bălcescu" din parcul Bazilescu în domeniul public al Municipiului București și transferul dreptului de administrare către Consiliul Local al Sectorului 1.
     Dacă Ministerul Culturii ar accepta transferul dreptului de administrare, Teatrul Bazilescu ar urma să intre în regim de urgență într-un proces de restaurare, consolidare și modernizare pentru a-și recăpăta funcționalitatea și a fi reintrodus în rândul destinațiilor culturale ale Sectorului 1.

Ministerul Educației ține închis Parcul Cireșarii
     Aceleași rezultate, ca în cazul Teatrului Bazilescu, au avut demersurile Primăriei Sectorului 1 de a prelua administrarea  Parcului Cireșarii de la Ministerul Educației. În ciuda nenumăratelor eforturi ale administrației locale de a-l prelua în administrare, Ministerul Educației a refuzat, preferând în mod inexplicabil să țină închisă această importantă bază sportivă a Capitalei. Astfel, în loc să fie reabilitat de către Primăria Sectorului 1 și redat circuitului sportiv, Parcul Cireșarii este ținut închis, neputând fi utilizat de către bucureștenii pasionați de mișcare și sport în aer liber. 

Obiectiv: salvarea de la distrugere a cinematografelor din Sectorul 1

     Administrația locală a început, încă din anul 2009, demersurile pentru trecerea cinematografelor în administrarea Consiliului Local Sector 1, conform Legii Cinematografiei.
     Primăria Sectorului 1 și-a propus consolidarea și reabilitarea acestora pentru reintroducerea lor în circuitul cultural. Astfel se va crea o infrastructură capabilă să susțină, în mod esențial, proiecția de film cinematografic dar și alte spectacole cinematografice, precum și orice formă de activitate culturală: festivaluri de film, concerte muzicale, expoziții de artă, spectacole de varietăţi sau alte manifestări culturale în cadrul unor programe/proiecte culturale derulate de către Consiliul Local al Sectorului 1 în parteneriat cu Ministerul Culturii, în baza unui Protocol de Colaborare.
     Asta în timp ce Regia Autonomă a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor (RADEF), instituție aflată în subordinea Ministerului Culturii, are o politică sistematică de distrugere a cinematografelor pe care le administrează în Sectorul 1. Această instituție care ar trebui să se ocupe de protejarea și buna administrare a cinematografelor, și-a propus înlocuirea acestora cu blocuri de locuințe sau clădiri de birouri. O dovadă în acest sens o constituie solicitarea primită de Primăria Sectorului 1 din partea RADEF, în data de 14 aprilie 2016, de a emite un certificat de urbanism pentru o construcție P+15 pe locul fostei Grădini Cinematograf de pe Bulevardul Poligrafiei nr. 1.

     De aceea, Primăria Sectorului 1 a făcut  la începutul lunii mai 2016 un apel către noul Ministru al Culturii, doamna Corina Ioana Șuteu, să oprească politica RADEF de distrugere a cinematografelor din această zonă administrativă. Menționăm că, o solicitare similară a fost adresată și fostului ministru al Culturii, domnul Vlad Alexandrescu, în data de 2 februarie 2016, însă demersul administrației locale a Sectorului 1 a rămas fără rezultate.

Guvernul obligat de instanță să adopte regulamentul de ridicare a mașinilor

     O altă preocupare a Primăriei Sectorului 1 din această perioadă a constituit-o găsirea unor soluții pentru decongestionarea traficului și siguranța pietonilor. În acest sens,la solicitarea Primăriei Sectorului 1, Curtea de Apel București, prin sentința civilă nr.1173/07.04.2016, obligă Guvernul României să adopte, în regim de urgență, regulamentul de ridicare a mașinilor parcate neregulamentar.

     Astfel, instanța de judecată obligă Ministerul Afacerilor Interne ca, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, să elaboreze procedura de ridicare a mașinilor oprite/staționate neregulamentar pe partea carosabilă a drumurilor publice, așa cum este prevăzută la art. 64 și art. 97 alin 1 lit. d) și alin. 6 din Ordonanța de Urgență a Guvernului României  nr. 195/2002 republicată.

     Primăria Sectorului 1 a solicitat în data de 26 aprilie, printr-o adresă Ministerul Afacerilor Interne, să pună în aplicare hotărârea Curții de Apel și să adopte regulamentul de ridicare a mașinilor parcate neregulamentar.

Performanță administrativă pe cele mai mici salarii din țară

     Performanțele Primăriei Sectorului 1 din ultimul an sunt cu atât mai remarcabile cu cât s-au realizat cu un aparat administrativ subdimensionat și extrem de prost plătit.
     Prin Decizia nr. 98/2009 a Curții de Conturi și odată cu adoptarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 63/2010, drepturile salariale ale funcționarilor din Primăria Sectorului 1 au scăzut cu 75%. De exemplu, un consilier principal, cu 10 ani vechime în specialitatea studiilor, câștigă un salariu brut de 1294 lei, adică 956 lei net, echivalent cu cel al unui referent cu studii medii și al unui șofer. 
     În aceste condiții, la Primăria Sectorului 1, 30% din totalul posturilor aprobate sunt vacante, iar pentru cele 70% posturi ocupate se constată un grad mare de fluctuaţie de personal.
     Cu toate că, în perioada 2010 -2015, Primăria Sectorului 1 a sesizat în scris toate Guvernele care s-au succedat la conducerea țării în ceea ce privește salarizarea angajaților din primărie, Executivul a decis să mențină, și în 2016, salariile la nivelul lunii decembrie a anului 2015. 


Serviciul Imagine, Relații cu Mass-Media și Informatică
Tel. fix: 021/222.36.24
E-mail: presa.primaria1@gmail.com
Sectorul 1 2015-2016: Transparență totală în cheltuirea banului publichttp://primariasector1.ro/images/revista.jpg