Accesați aici versiunea facilă pentru persoanele cu dizabilități

Data: 05.10.2017

Adoptă un câine și fă-ți un prieten pe viață!

Iubitorii de animale din Sectorul 1 își pot găsi un prieten pe viață. Primăria Sectorului 1 organizează la acest sfârșit de săptămână (duminică, 8 octombrie 2017, între ora 08:00 și ora 15:00) o campanie de adopție a câinilor fără stăpân la "Ringstar Club", situat pe Șoseaua Odăi nr.6.

Patrupedele oferite spre adopție sunt strânse de pe străzi de Poliția Animalelor Sector 1 și provin din adăpostul administrației locale situat pe Șoseaua Odăi nr. 3-5.

Persoanele care doresc să adopte un câine fără stăpân trebuie să aibă asupra lor buletinul de identitate. Câinii sunt vaccinaţi, sterilizaţi, le-au fost montate microcipuri şi au carnete care dovedesc că sunt clinic sănătoşi.

Campania de adopție este organizată cu ocazia Zilei Internaționale a Animalelor, sărbătorită în fiecare an pe 4 octombrie și va avea loc în cadrul evenimentului "Bucharest Trofy 2017", inițiat de Asociația "Doberman Club România" cu sprijinul Poliției Locale Sector 1.

Reamintim bucureștenilor care vor să adopte un câine, că o pot face pe toată durata anului direct de la adăpostul din Şos. Odăi de luni până vineri între ora 09:00 și ora 14:00. Aici îi așteaptă peste 700 de câini care sunt  nerăbdători să-și găsească un stăpân.

Actele de adopție sunt întocmite pe loc, patrupedele putând fi preluate direct de potențialii proprietari. Pentru mai multe informaţii, persoanele interesate pot suna la numărul de telefon 021/490.40.07.
Adoptă un câine și fă-ți un prieten pe viață!http://primariasector1.ro/foto/articles/comunicatepresa/caine-adoptii.jpg