Accesați aici versiunea facilă pentru persoanele cu dizabilități

Data: 07.08.2018

Aproape 3000 de elevi din 22 unități de învățământ din Sectorul 1 vor beneficia în anul școlar 2018/2019 de programul “Educație pentru Viață”

Consiliul Local Sector 1 a aprobat, în unanimitate, în ședința de astăzi, programul "Educație pentru Viață", destinat elevilor din învățământul preuniversitar de stat din ciclul primar și gimnazial.

Beneficiarii Programului "Educație pentru Viață" vor fi împărțiți în două categorii, în funcție de necesitatea fiecărei unități școlare înscrise în program.

În prima categorie, vor fi înscriși un număr de 2600 de elevi din 18 unități de învățământ preuniversitar de stat. Aceștia vor beneficia după orele de curs de  masă caldă, un program interactiv de petrecere a timpului liber, precum și de asistență de specialitate în realizarea temelor pentru acasă. Activitatea se va derula în fiecare zi, de luni până vineri, după programul  obligatoriu de școală, în intervalul orar 12:00 – 17:00.

Costul programului este de 25 de lei/zi/copil și va fi suportat integral de administrația locală a Sectorului 1 din bugetul propriu.

În cea de-a doua categorie, vor fi înscriși un număr de 370 de elevi din patru unități de învățământ. Aceștia frecventează școli care dispun de semiinternat și vor beneficia de o masă caldă pe zi. Pentru această categorie, costul programului este de 15 lei/zi/copil și va fi suportat integral de administrația locală.

"Programul «Educație pentru Viață», gratuit pentru părinți, este un gest de normalitate din partea comunității locale și vine în sprijinul elevilor, părinților și dascălilor noștri. Avem și disponibilitatea și resursele financiare pentru a le asigura elevilor o masă caldă și îndrumare din partea unui profesor specializat pentru a-și face temele încă de la școală", afirmă Primarul Sectorului 1, Dan Tudorache.

Programul "Educație pentru Viață" este un program complementar activității școlare obligatorii și oferă oportunitatea de învățare formală și nonformală pentru consolidarea competențelor, prin activități educative, recreative și de timp liber.

      


Serviciul Imagine, Relații cu Mass-Media și Informatică
Tel. fix: 021/319.10.13/int.151
E-mail: presa.primaria1@gmail.com
Aproape 3000 de elevi din 22 unități de învățământ din Sectorul 1 vor beneficia în anul școlar 2018/2019 de programul “Educație pentru Viață”http://primariasector1.ro/images/revista.jpg