Data: 28.08.2019

Primarul Dan Tudorache în vizită la șantierul stadionului de rugby “Arcul de Triumf”: Vom sprijini noul stadion de rugby cu tot ce nu poate asigura Compania Națională de Investiții”

Primăria Sectorului 1 continuă să fie alături de sportul românesc și de mișcarea sportivă din această zonă administrativă. Primarul Dan Tudorache, Președintele Federației Române de Rugby, Alin Petrache, și Președintele Companiei Naționale de Investiții, Manuela Irina Pătrășcoiu au vizitat astăzi  stadionul de Rugby "Arcul de Triumf" din Sectorul 1 al Capitalei pentru a verifica stadiul lucrărilor de modernizare și reabilitare a acestei baze sportive. Cu această ocazie, oficialitățile au constatat că lucrările sunt în grafic, urmând să fie finalizate până la sfârșitul lunii mai 2020.

În cadrul vizitei la Stadionul de Rugby și în cadrul conferinței de presă care a urmat, desfășurată la sediul Comitetului Olimpic și Sportiv Român, edilul Dan Tudorache a anunțat că Primăria Sectorului 1 va sprijini noul stadion de rugby cu tot ceea ce nu poate asigura Compania Națională de Investiții: mentenanța la terenurile sportive, dar și unele lucrări de amenajări specifice.

"Așa cum am precizat și cu alte prilejuri, sportul și mișcarea sportivă vor avea mereu ușa deschisă la Primăria Sectorului 1. Pentru o dezvoltare sănătoasă și armonioasă a copiilor noștri, avem nevoie de baze sportive moderne în care aceștia să practice sportul preferat în condiții civilizate. Iată de ce vom sprijini cu tot ce putem noul stadion de rugby. După finalizarea lucrărilor la Complexul Sportiv Arcul de Triumf, acesta va deveni una dintre cele mai moderne baze sportive din țară, locul ideal de formare a viitorilor campioni", a declarat Primarul Sectorului 1, Dan Tudorache.
 
Detaliile acestui sprijin vor fi stabilite printr-un protocol de colaborare care urmează să fie încheiat între Primăria Sectorului 1 și Federația Română de Rugby. În baza acestui protocol, vor fi realizate activități cu caracter sportiv și social - educativ dedicate copiilor și elevilor din Sectorul 1 al Capitalei. Prin derularea unor proiecte dedicate, aceștia vor putea practica sportul, atât ca mijloc de recreere, cât și ca mijloc performanță.
 

Serviciul Imagine și Relații cu Mass-Media
Tel. fix: 021/319.10.13/int.151
E-mail: presa.primaria1@gmail.com
Primarul Dan Tudorache în vizită la șantierul stadionului de rugby	“Arcul de Triumf”: Vom sprijini noul stadion de rugby cu tot ce nu poate asigura Compania Națională de Investiții”http://primariasector1.ro/foto/articles/comunicatepresa/foto-rugby-1.jpeg