Data: 06.02.2017

Premieră: Contract de management între Primarul Sectorului 1 și Directorii Unităților de Învățământ


Primarul Dan Tudorache și directorii școlilor din Sectorul 1 au semnat în această după-amiază contractele individuale de management financiar-administrativ. La evenimentul care a avut loc în Sala de Consiliu a Primăriei Sectorului 1 au luat parte directorii care au promovat concursul din luna octombrie a anului trecut, organizat de Ministerul Educației Naționale.

   Primarul Dan Tudorache spune că, o dată cu semnarea contractelor, directorii unităților de învățământ și administrația locală au intrat într-un parteneriat care va transforma Sectorul 1 în  Capitala Învățământului Românesc.

 "Avem directori de toată isprava, buni gospodari. Profesorii sunt și ei recunoscuți oriunde în țară pentru calitățile lor pedagogice. Acum este rândul nostru, al primăriei, să investim în calitatea infrastructurii școlare și a serviciilor conexe. Am început programul "Școală după școală", unde copiii beneficiază de o masă caldă și își fac temele sub îndrumarea profesorilor, fără ca părinții să achite vreun ban pentru aceste servicii. Anul acesta vom demara programul de reabilitare și modernizare completă a unităților de învățământ. Toate acestea, pentru că educația copiilor noștri este prioritatea administrației pe care o conduc", a declarat Primarul Sectorului 1, Dan Tudorache.

Serviciul Imagine, Relații cu Mass-Media și Informatică

Premieră: Contract de management între Primarul Sectorului 1 și Directorii Unităților de Învățământhttps://primariasector1.ro/foto/articles/comunicatepresa/tudorache_directori_maangement.jpg