Data: 23.01.2020

Facem ce am promis: Începem lucrările de modernizare a primelor lifturi din Sectorul 1, gratuit pentru cetățeni

Suntem prima comunitate locală din România care vom avea lifturi moderne și puțin consumatoare de energie. În premieră la nivel național, în Sectorul 1, ascensoarele vechi, periculoase, incomode și energofage vor deveni, în curând, istorie. Ieri, 22 ianuarie 2020, a fost semnat contractul  de execuție pentru reabilitarea unui prim lot de zece lifturi, fără ca asociațiile de proprietari să achite vreun ban pentru aceste lucrări, finanțarea fiind asigurată în totalitate de către Primăria Sectorului 1.

"Este un proiect la care eu țin foarte mult, un proiect care face parte din angajamentele pe care mi le-am luat în fața cetățenilor Sectorului 1. Așa cum am promis, doresc ca, în cel mai scurt timp posibil, vecinii mei de sector să beneficieze de lifturi sigure, moderne, cu consum redus de energie, tradus în facturi și implicit cheltuieli mai mici. Totul ca Sectorul 1 să devină prima comunitate din România eficientă energetic", a declarat Primarul Sectorului 1, Dan Tudorache.

Lifturile din blocurile reabilitate termic vor fi modernizate prin implementarea a maximum trei pachete de soluții, în funcție de proiectul tehnic:
- Pachetul de soluții 1: Lucrări de înlocuire/reparare, după caz, a troliului cu motor, cablurilor de tracțiune, eșafodajului pentru motor și reductorului, după caz, tijelor, arcurilor, clemelor, cablurilor de tracțiune, limitatoarelor de viteză, dar și cablului limitator de viteză și întinzător cablu;
- Pachetul de soluții 2: Lucrări de înlocuire/reparare ale panoului de comandă cu un panou cu microprocesor și variator de frecvență, traductorilor (senzori pentru numărare stații și nivelare), magneților, cutiilor de comandă de palier și din cabina cu semnalizare LED sau LCD și marcaj Braille pentru butoane, cablului flexibil cabina, cablului ușilor, întrerupătorului cap linie cu rolă, dar şi întrerupătorului cu buton ciupercă;
- Pachetul de soluții 3: Lucrări de înlocuire a ușilor exterioare cu uși automate/ semiautomate atât pentru puțuri cu structură din beton armat cât și metalică, dar și a cabinei.

Aceste soluții vor fi aplicate în funcție de situația de la fiecare bloc în parte. Pot fi aplicate una sau mai multe soluții. Noile echipamente vor fi autorizate I.S.C.I.R. și îndeplinesc toate standardele de performanță energetică stabilite de către Uniunea Europeană.

Programul de modernizare a lifturilor va aduce o economie de energie electrică de până la 30-40%, va spori condiţiile de siguranţă şi confort şi va reduce timpul de aşteptare a ascensorului.

Toate asociațiile de proprietari din blocurile reabilitate termic în Sectorul 1 al Municipiului București pot beneficia de modernizarea ascensorului complet gratuită pe baza dosarului ce  trebuie să conțină următoarele documente:
1. Cerere de înscriere.
2. Hotărârea adunării generale cu persoana împuternicită de către Asociația de Proprietari.
3. Tabel semnături cu acordul majorității.
4. Copie a hotărârii judecătorești de înființare a asociației.
5. Copie a procesului verbal de numire al președintelui.
6. Cerere pentru anexarea procesului verbal de recepție finală al imobilului în urma reabilitării.
7. Două contracte de mandat pentru ascensoare

Documentele tipizate de la punctele 1,2,3,7 se pot descărca de pe site-ul Primăriei Sectorului 1 butonul "Programe și proiecte", secțiunea "Reabilitare Termică", categoria "Modernizarea lifturilor":
http://primariasector1.ro/modernizarea-lifturilor.html

În situația în care asociația de proprietari nu dispune de resursele necesare pentru prelucrarea documentației de pe site-ul primăriei, administrația locală le pune la dispoziție documentele în cadrul programului cu publicul.

Demararea acestui program a fost posibilă grație unei inițiative a Primarului Sectorului 1, Dan Tudorache. Ca urmare a acestei inițiative a edilului Sectorului, Parlamentul a votat Legea nr. 231/2017 - modificarea şi completarea OUG nr. 18/2009 privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe.
Noul cadru legal permite primăriilor modernizarea/înlocuirea componentelor ascensoarelor la blocurile reabilitate termic: înlocuirea principalelor componente de funcționare (uși de acces, cutii de comandă, sisteme de tracțiune,  a mecanismelor de acţionare electrică etc.).

Programul de modernizare al ascensoarelor din Sectorul 1 a fost aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 365/05.12.2018, finanțarea acestuia fiind realizată în totalitate de Primăria Sectorului 1.
Facem ce am promis: Începem lucrările de modernizare a primelor lifturi din Sectorul 1, gratuit pentru cetățenihttps://primariasector1.ro/foto/articles/comunicatepresa/lift.jpg