Data: 16.10.2020

Cetățenii Sectorului 1 pot depune, începând de luni, cererile pentru acordarea ajutorului de încălzire

Începând cu data de 19.10.2020, cetățenii Sectorului 1 pot depune la sediul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (D.G.A.S.P.C.) Sector 1, din Bld. Mareşal Averescu nr. 17, corp E, parter, cam. 1, cererile pentru acordarea ajutorului de încălzire pentru sezonul rece noiembrie 2020-martie 2021.

Pentru acordarea ajutorului cu energie termică, limita venitului mediu net lunar pe membru de familie este de 786 de lei în cazul familiilor şi 1.082 de lei în cazul persoanei singure. În cazul în care locuința este încălzită cu gaze naturale, energie electrică, precum şi cu lemne, cărbuni şi combustibili petrolieri, limita venitului net pe membru de familie este de 750 de lei atât în cazul familiilor, cât şi în cazul persoanei singure.

Ajutoarele pentru încălzirea locuinţei cu energie termică, gaze naturale, energie electrică, lemne, cărbuni şi combustibili petrolieri se acordă pe bază de cerere însoţită de actele doveditoare privind componenţa familiei şi veniturile acesteia. La completarea cererii, titularul are obligaţia de a menţiona corect componenţa familiei, veniturile membrilor acesteia, precum şi bunurile mobile şi imobile deţinute.

Solicitanții ajutorului pentru încălzirea locuinței care vor înregistra cererile/declarațiile pe propria răspundere până la data de 20 a lunii respective vor beneficia începând cu luna depunerii acesteia. Cei care vor depune cererile după data de 20 a lunii respective vor beneficia începând cu luna următoare.

Cine poate beneficia de ajutor pentru încălzirea locuinței:

- familiile sau persoanele singure (persoanele care au împlinit vârsta de 18 ani, care locuiesc singure și care nu se mai află în întreținerea părinților, precum și persoanele cu vârstă cuprinsă între 16 și 18 ani, care locuiesc și se gospodăresc singure și au capacitate de exercițiu anticipată, potrivit prevederilor art. 40 din Legea nr.287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu domiciliul sau, după caz, reședința pe raza Sectorului 1;

- cetățeni români, precum și cetățeni străini ori apatrizi cu domiciliu sau, după caz, reședința în România, stabilită în condițiile legislației române;

- familiile și persoanele singure care nu au cetățenia română, dacă se află în una din următoarele situații: sunt cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai Spaţiului Economic European, ai Confederaţiei Elveţiene sau ai altor state, pe perioada în care au domiciliul sau, după caz, reşedinţa în România, în condiţiile legii; sunt cetăţeni străini sau apatrizi cărora li s-a acordat, în condiţiile legii, o formă de protecţie şi au domiciliul sau, după caz, reşedinţa în România, în condiţiile legii; sunt apatrizi care au domiciliul sau, după caz, reşedinţa în România, în condiţiile legii.

Ajutorul pentru încălzirea locuinței se acordă famiilor, respectiv persoanelor singure numai pentru locuința de domiciliu sau, după caz, de reședință a acestora.

Titularul ajutorului pentru încălzirea locuinţei este reprezentantul familiei sau, după caz, persoana singură care îndeplineşte condiţiile legale de acordare a ajutorului, care solicită acordarea acestuia şi care poate fi după caz; proprietarul locuinţei, succesorul de drept al acestuia, persoana care a înstrăinat locuinţa în baza unui contract de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere sau cu drept de habitaţie, titularul contractului de închiriere, comodat, concesiune al acestuia ori alt membru de familie major şi împuternicit de proprietarul locuinţei sau de titularul contractului de închiriere ori, după caz, reprezentantul legal al persoanei singure care nu a împlinit vârsta de 16 ani.

Cui nu i se acordă ajutor de încălzire

Ajutoarele de încălzire nu se acordă persoanelor/familiilor care deţin cel puţin unul dintre bunurile prevăzute în Anexa nr. 4 la normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare şi în cererea pentru acordarea ajutorului, respectiv: clădiri sau alte spaţii locative în afara locuinţei de domiciliu şi a anexelor gospodăreşti sau alte imobile aflate în proprietate; mijloace de transport (autoturism/autoturisme şi/sau motocicletă/motociclete cu o vechime mai mică de 10 ani, cu excepţia celor adaptate pentru persoanele cu handicap ori destinate transportului acestora sau persoanelor dependente, precum şi pentru uzul persoanelor aflate în zone greu accesibile, mai mult de un autoturism/motocicletă cu o vechime mai mare de 10 ani); terenuri de împrejmuire a locuinţei şi curtea aferentă şi alte terenuri intravilane care depăşesc 1000 m² în zona urbană şi 2000m² în zona rurală; depozite bancare de peste 3.000 de lei etc.

Măsura de sprijin privind acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței este suportată de la bugetul de stat.

Mai multe informații pe acest subiect, precum și formularele necesare pentru acordarea ajutorului de încălzire, sunt disponibile la adresa: http://www.dgaspc-sectorul1.ro/pagina.aspx?pid=131&keyn=58

Relații suplimentare pot fi obținute la numărul de telefon: 021.223.41.90 interior 280 și 148 (Compartimentul Protecție Socială Consumatori Vulnerabili din subordinea D.G.A.S.P.C. Sector 1, Bld. Mareşal Averescu nr. 17).


Serviciul Imagine și Relații cu Mass-Media
Tel. fix: 021.319.10.13/int.151
E-mail: presa.primaria1@gmail.com
Cetățenii Sectorului 1 pot depune, începând de luni, cererile pentru acordarea ajutorului de încălzirehttps://primariasector1.ro/foto/articles/comunicatepresa/radiator.jpg