Autorecenzare online

34. Cum mă pot recenza singur?
Vă puteți autorecenza oricând în perioada 14 martie – 15 mai 2022 accesând site-ul www.recensamantromania.ro și apăsând butonul „Platformă autorecenzare”.

35. Este obligatorie autorecenzarea?
Autorecenzarea în sine nu este obligatorie, însă este una dintre cele două metode (alături de recenzarea prin interviu față în față) prin care se poate îndeplini obligația de cetățenilor de a răspunde la recensământ.

36. Cât durează completarea chestionarului în cazul autorecenzării?
Mărimea chestionarului diferă în funcție de numărul câmpurilor (întrebărilor) pre-completate ca urmare a extragerii prealabile a acestora din sursele administrative, precum și de situația demo-socio-economică a fiecărei persoane. Navigarea prin chestionarul de recensământ urmează anumite reguli, fiecare dintre noi trebuind să răspundem numai la întrebările corespunzătoare propriei situații demo-socio-economice.
Așadar, timpul mediu de completare pentru o persoană poate să varieze între 4 și 14 minute.

37. Ce adresă se scrie la preînregistrare: domiciliul din CI sau reședința obișnuită?
Se completează reședința obișnuită (specificat în OUG nr.19/2020). Pentru a servi unor politici publice benefice pentru comunități, scopul principal al recensământului este înregistrarea și măsurarea populației rezidente (conform reședinței obișnuite) și NU a populației după domiciliu, număr care poate include și persoane care au părăsit România pentru o perioadă temporară. Înregistrarea reședinței obișnuite are mare importanță în evaluarea populației rezidente în profil teritorial.

38. Câte înregistrări pot fi făcute pe o singură adresă de e-mail? De exemplu, în cazul centrelor pentru copii sau bătrâni.
Numărul de înregistrări pe o singură adresă de e-mail este nelimitat. Cel mai important aspect este ca adresa de e-mail să fie una validă, iar membrul gospodăriei care se ocupă de autorecenzare să aibă acces la respectiva adresă de e-mail.

39. Cum se recenzează și ceilalți membri ai gospodăriei în această fază (faza de autorecenzare)?
Pas 1: Membrii gospodăriei pot desemna o persoană de referință (cap de familie) care completează formularul de preînregistrare. Această persoană completează CNP-urile și adresele de e-mail ale fiecărui membru al gospodăriei. În cazul în care un membru al gospodăriei nu deține o adresă de e-mail sau preferă să nu primească link-ul de conectare pe adresa proprie de e-mail, acesta poate să opteze ca link-ul să îi fie transmis pe adresa de e-mail a membrului de familie care a completat formularul de preînregistrare ca persoană de referință.
Pas 2: Fiecare membru al gospodăriei primește la adresa de e-mail indicată în formularul de preînregistrare propriul chestionar de recensământ.
Pas 3: Fiecare intră pe link-ul primit prin e-mail și i se deschide propriul chestionar unde începe să completeze răspunsurile.

40. Dacă mă voi autorecenza, voi mai primi vizita recenzorului la domiciliu?
Nu. O persoană se poate recenza o singură dată. Prin completarea online nu mai este nevoie de vizita recenzorului.

41. Poate cineva să completeze chestionarul de recensământ pentru o persoană care nu este capabilă să îl completeze singură?
Da. Completarea pentru o persoană care se află în imposibilitatea de a întreprinde această acțiune se poate face de către o rudă sau un apropiat.

42. Pot completa chestionarul de pe telefonul mobil?
Da. Chestionarul poate fi completat de pe orice tip de dispozitiv cu browser actualizat și cu o conexiune validă și stabilă la internet. În cazul telefoanelor inteligente (smartphone) sau al tabletelor, completarea se poate face atât de pe dispozitive Android, cât și iOS.

43. Cum trimit chestionarul de recensământ completat?
În cazul autorecenzării, acest lucru se face automat când persoana apasă butonul „Finalizare”. La recenzarea față în față, recenzorul înregistrează și apoi trimite mai departe chestionarul completat.

44. Până la ce dată ar trebui completez chestionarul electronic și să îl transmit?
Chestionarul electronic se poate completa oricând în interiorul perioadei rezervate acestei activități, respectiv între 14 martie și 15 mai 2022 inclusiv. Recomandăm, totuși, ca autorecenzarea să nu fie amânată pentru ultima zi pentru a evita eventualele blocaje tehnice.

45. Cum obțin acces la chestionarul online? Cum obțin detaliile de autentificare?
Pas 1: se accesează site-ul recensământului (www.recensamantromania.ro), se apasă butonul „Platformă autorecenzare” unde se deschide formularul de preînregistrare. Acesta trebuie completat prin înscrierea tuturor membrilor aceleiași gospodării care locuiesc la adresa respectivă. Se completează adresa reședinței obișnuite și CNP-urile și adresele de e-mail la care fiecare dorește să își primească link-ul către propriul chestionar de recensământ
Pas 2: Fiecare membru al gospodăriei primește la adresa de e-mail indicată în formularul de preînregistrare propriul chestionar de recensământ
Pas 3: Fiecare intră pe link-ul primit prin e-mail și i se deschide propriul chestionar unde începe să completeze răspunsurile.

46. Pot descărca și completa chestionarul offline?
Nu.

47. Dacă în timpul autorecenzării apar situații neprevăzute (pană de curent electric, lipsă conexiune internet, etc.) voi putea relua procesul de auto-recenzare?
Da, dacă se permite de către utilizator stocarea modulelor cookie în browser. Link-ul primit pe e-mail este valabil până când respondentul va apăsa ultimul buton din aplicație, adică butonul „Finalizare”. Până la apăsarea acestui buton se poate reveni ori de câte ori este nevoie pe acest link. După apăsarea butonului, link-ul expiră și chestionarul nu va mai putea fi accesat.
Fiecare cetățean va putea să acceseze tutoriale pe site-ul RPL și să previzualizeze funcțiile sistemului și nivelul de accesibilitate.
Notă: modurile private sau incognito ale browserelor de obicei nu salvează cookie-uri.

48. Ce se întâmplă, dacă în procesul autorecenzării voi avea neclarități legate de anumite întrebări?
Se apelează call-centerul RPL 2021 (numărul va fi disponibil în curând pe site-ul recensământului www.recensamantromania.ro).

49. Cum știu dacă chestionarul online a fost completat integral și luat în evidență? Voi avea nevoie de această confirmare la acordarea zilei libere?
Prin apăsarea butonului de „Finalizare”, chestionarul este transmis în baza de date a recensământului și se generează un rezultat în pagina web, în decurs de până la 7 zile, care va confirma completarea cu succes sau va cere reluarea procedurii în cazul în care au existat erori la introducerea datelor de către utilizator.
În esență, fluxul de lucru este următorul:
1. persoana se preînregistrează apăsând butonul „Platformă autorecenzare” de pe site-ul recensământului (recensamantromania.ro);
2. pe link-ul primit la adresa de email indicată în formularul de preînregistrare are chestionarul propriu pe care îl deschide și îl completează (autorecenzare);
3. după ce finalizează și trimite chestionarul (apăsând butonul „Finalizare” de la sfârșitul chestionarului), persoana primește, automat, de la sistem un mesaj care îl anunță ca a fost recepționat chestionarul care intră în procesul de validare și că rezultatul validării va fi disponibil în maximum 7 zile (de obicei, nu mai devreme de 3-4 zile) și poate fi consultat la adresa recensamantromania.ro apăsând butonul „VERIFICAREA AUTO-RECENZĂRII”;
4. INS validează datele și încarcă rezultatul validării în platforma de la adresa recensamantromania.ro, butonul „VERIFICAREA AUTO-RECENZĂRII”;
5. după validare, pentru chestionarele validate din punct de vedere al corectitudinii și completitudinii se eliberează certificatul de confirmare (dovada autorecenzării). În caz contrar, pentru chestionarele nevalidate din punct de vedere al corectitudinii și completitudinii, când persoana va accesa platforma respectivă, va găsi un mesaj prin care i se va comunica faptul că nu a fost validat chestionarul și se consideră că auto-recenzarea nu a fost efectuată;
6. dovada autorecenzării online se poate descărca;
Accesarea Certificatului de confirmare/dovezii de autorecenzare (sau de infirmare pentru cele care nu trec de validare) se va putea face în baza CNP-ului, inclusiv de către angajator în cazul în care acesta va dori să verifice.

50. Chestionarul online îl pot completa de oriunde?
Da. Atât timp cât este disponibilă o conexiune stabilă la internet, completarea online se poate face de oriunde.

51. Voi primi datele de autentificare la platforma online (cod QR sau user/parolă) prin poștă?
Nu.

52. Ce este autorecenzarea asistată?
Autorecenzarea asistată este acțiunea prin care înregistrarea informațiilor cuprinse în programul de observare al recensământului pentru o anumită unitate statistică este efectuată de către persoana însăși, cu sprijinul unui recenzor. Persoanele care au nevoie de acest sprijin pot apela la punctele de asistență ale primăriilor, unde vor primi îndrumare cu privire la autorecenzare.

53. Cine poate beneficia de autorecenzarea asistată?
Pot apela la autorecenzarea asistată toate persoanele care au nevoie. Aceste persoane pot fi cele care nu au acces la internet și/sau dispozitive pentru a completa online chestionarul de recenzare sau cele care nu posedă competențele digitale necesare autorecenzării online.

54. Când își încep activitatea posturile de lucru pentru autorecenzare asistată?
Autorecenzarea, inclusiv cea asistată, va începe din data de 14 martie 2022. Până atunci, primarii vor amenaja aceste posturi în colaborare cu unitățile județene pentru implementarea recensământului (UJIR-uri).

Sursa: www.recensamantromania.ro