Pentru a veni în sprijinul persoanelor cu probleme de sănătate, Primăria Sectorului 1 implementează, prin Complexul Multifuncțional Caraiman, sistemul de asistență medicală „Brățara Vieții”.
Prin acest sistem, la mâna pacientului este montată o brățară pe care o va purta 24 de ore din 24. Totodată, beneficiarului îi va fi pus la dispoziție un telefon care va trimite un semnal de alertă la Centrul de Telemonitorizare al Complexului Multifuncțional Caraiman, funcțional non-stop. În situația în care pacientul se simte rău și consideră că are nevoie de asistență medicală va apăsa pe butonul roșu al brățării, iar telefonul asociat acesteia va apela instant Centrul de Telemonitorizare. La primirea alertei, specialiștii evaluează gravitatea cazului și declanșează procedurile pentru acordarea asistenței medicale de către medicii Complexului Caraiman. De acest program se ocupă opt ambulanțe și cinci medici.
Programul este gratuit pentru pensionarii și salariații din Sectorul 1 care au un venit mai mic de 2.500 lei, pentru șomeri, persoane beneficiare de venit minim garantat, persoane cu handicap sau instituționalizate în centrele rezidențiale ale Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1, precum și în cazul altor categorii de persoane care nu au calitatea de asigurat.
Pe bază de abonament, de sistemul de teleasistență, teleurgență și telemedicină “Brățara vieții” pot beneficia contra cost și alte categorii de persoane din Sectorul 1.
Pensionarii care au pensia cuprinsă între 2.501 și 3.500 lei și salariații cu un salariu net între 2.501 și 3.500 lei /membru de familie, pentru a beneficia de acest sistem, trebuie să achite un tarif social, care reprezintă 50% din costul standard al abonamentului.
Pensionarii cu pensia de peste 3.500 lei și salariații cu salariul net de peste 3.500 lei/membru de familie vor trebui să achite tariful integral al abonamentului, adică 20 lei pe lună sau 200 lei pe an.
Pentru informații suplimentare, puteți apela numărul de telefon 0762.251.002, de luni până joi, între orele 8.00-16.30, sau vineri, între orele 8.00-14.00.




18.04.2026
Vă informăm că începând de luni, 20 aprilie 2026, toate serviciile de stare civilă vor funcționa exclusiv la noul sediu din Piața Amzei nr. 13, Sector 1. Accesul se face pe lângă Teatrul „Ion Creangă”. Activitatea cu publicul nu se […]
17.04.2026
Consiliul Local al Sectorului 1 va dezbate joi, 23 aprilie 2026, proiectul de hotărâre privind înființarea societății URBANZOR SRL, companie cu capital integral public care urmează să preia activitățile de curățenie stradală și deszăpezire. Colectarea și transportul deșeurilor menajere de […]
16.04.2026
Poliția Locală Sector 1 a continuat în cartierul Străulești seria controalelor începute în Chitila. Aproximativ 40 de polițiști locali au verificat stradă cu stradă curățenia, ocuparea abuzivă a domeniului public, clădirile degradate, terenurile neîngrijite, comerțul fără autorizație și afișajul ilegal. […]
16.04.2026
Lansăm consultarea publică pentru reamenajarea Străzii Copilului, din zona Bazei Sportive Cireșarii, și te invităm să completezi chestionarul online: https://forms.office.com/e/9LKQxekeuR Vrem să transformăm această stradă într-un spațiu mai sigur, mai verde și mai prietenos pentru oameni. Opinia ta contează direct […]
15.04.2026
Primăria Sectorului 1 continuă la Centrul Medical Caraiman campania de screening gratuit pentru depistarea din timp a bolilor care pot evolua fără simptome clare. Până la sfârșitul lunii aprilie, vă mai puteți programa la investigațiile pentru osteoporoză, boala parodontală și […]