Lucrările la complexul educațional din Greenfield avansează. Primăria cere recuperarea întârzierilor

Lucrările la complexul educațional din Greenfield avansează, dar nu în ritmul accelerat pe care ni-l dorim. În această etapă, echipele din șantier lucrează la interioare, la instalațiile de curenți slabi și curenți tari, dar și la amenajarea pereților despărțitori, la traseele pentru cabluri, la montajele tehnice și la pregătirea spațiilor pentru finisaje. Toate acestea sunt lucrări care pregătesc clădirea pentru etapele finale și pentru punerea în funcțiune.
Știm cât de important este acest proiect pentru întreaga comunitate din cartierul Greenfield, mai ales pentru părinții celor 540 de copii care așteaptă deschiderea noii unități de învățământ.
Lucrările sunt întârziate față de graficul convenit. De aceea Primăria urmărește zilnic evoluția șantierului și cere un ritm de lucru mai alert pentru recuperarea întârzierilor.
Complexul educațional care ar trebui finalizat în această toamnă cuprinde o școală, o grădiniță, o sală de sport și o bibliotecă.
Leave a Reply