S-a deschis Piața Volantă la Arcul de Triumf, în curtea DGASPC Sector 1

Piața Volantă a ajuns de astăzi lângă Arcul de Triumf, în curtea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1. Intrarea se face de pe Bulevardul Mareșal Averescu nr. 17, prin poarta cu arcadă dinspre Arcul de Triumf.

Locația trebuie urmărită cu atenție. Piața nu se vede direct din bulevard și poate fi ratată ușor de cei care nu cunosc zona. Clienții pot intra în curte pe jos sau cu mașina personală. Accesul auto îi ajută pe cei care cumpără mai multe produse, pe părinții care vin cu copii și pe persoanele care vor să transporte cumpărăturile mai ușor.



La tarabe se găsesc produse aduse de producători: roșii, căpșuni, cireșe, verdețuri, brânzeturi, preparate din carne, zacuscă, dulcețuri, șerbet și flori. Totodată, există și zone pentru cei mici. Cât timp părinții fac cumpărături, copiii pot participa la ateliere de pictat, colorat și modelaj în plastilină.
Programul pieței este vineri, între orele 12.00 și 20.00, iar sâmbătă și duminică, între orele 9.00 și 20.00.



Leave a Reply