Primăria Sectorului 1 a descentralizat investițiile în creșterea performanței energetice a blocurilor din această zonă administrativă: înlocuirea lifturilor vechi, montarea de panouri fotovoltaice și pompe de căldură, precum și alte lucrări pentru creșterea gradului de confort în blocurile de locuințe.
Toate aceste investiții vor fi realizate în sistem descentralizat. Prin această variantă, vom încheia parteneriate individuale cu asociațiile de proprietari prin care reprezentanții acestora vor face achiziția și montarea echipamentelor noi, iar Primăria Sectorului 1 va deconta valoarea totală a investiției, în limita maximală stabilită prin studiul de fezabilitate. Investiția nu va mai fi derulată de primărie, iar asociațiile de proprietari vor avea controlul total asupra procedurii de achiziție, dar și a calității lucrărilor efectuate de către firmele contractante. Reprezentanții administrației locale a Sectorului 1 vor verifica cu atenție fiecare etapă a investiției și se vor asigura că sunt respectate pragurile maximale din studiul de fezabilitate pentru a putea realiza decontarea integrală a lucrărilor.
Un alt avantaj al acestei soluții îl constituie durata redusă a întregii proceduri de înlocuire a lifturilor: aproximativ patru luni față de cel puțin doi ani dacă s-ar implementa proiectul în formă centralizată la toate blocurile din Sectorul 1.
Asociațiile de proprietari din blocurile reabilitate termic sunt invitate să solicite pe adresa de e-mail registratura@primarias1.ro încheierea unui parteneriat cu Primăria Sectorului 1 pentru creșterea performanței energetice a clădirilor în care locuiesc. Aceștia pot solicita nu doar înlocuirea lifturilor vechi, ci și montarea de panouri fotovoltaice și pompe de căldură, precum și alte lucrări pentru creșterea gradului de confort în blocurile de locuințe.
Regăsiți mai jos lista documentelor necesare înscrierii în Programul ”Rabla pentru ascensoare”.
În acest sfârșit de săptămână, Sectorul 1 al Capitalei prinde viață într-un mod inedit, celebrând sărbătoarea Floriilor printr-o serie de evenimente dedicate comunității, tradiției și revitalizării spațiului urban. De vineri, 11 aprilie, și până duminică, vă invităm la trei evenimente […]
Astăzi, de Ziua Internațională a Animalelor fără Stăpân, Primăria Sectorului 1 a organizat un eveniment dedicat celor care încă își așteaptă familia: „Iubire și bine pentru animale”. Între orele 12:00 și 16:00, parcarea instituției din Bd. Banu Manta nr. 9 […]
Am făcut primul pas concret pentru modernizarea Clubului „Cireșarii”. Consiliul General al Municipiului București a aprobat în unanimitate proiectul de hotărâre prin care se solicită Guvernului României transmiterea terenurilor și clădirilor Clubului Copiilor „Cireșarii” din administrarea Ministerului Educației și Cercetării, […]
De Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului ne-am alăturat inițiativei Autism România și eforturilor comunității de a susține persoanele cu tulburări din spectrul autist (TSA) și familiile acestora. Evenimentul organizat în sala consiliului local de la Primăria Sectorului 1 a […]
Primăria Sectorului 1 anunță faptul că ofițerii Direcției Generale Anticorupție (D.G.A.) au desfășurat astăzi o acțiune la sediul Poliției Locale Sector 1, în baza unei ordonanțe emise de un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București. Acțiunea vizează […]