Sectorul 1 investește în educație, sport, recreere și spații urbane verzi

Consiliul Local al Sectorului 1 a aprobat, în ședința din 30 iunie 2025, o serie de inițiative care susțin educația, modernizarea spațiilor publice, performanța sportivă și accesul la activități recreative.
Astfel, ca urmare a numărului mare de solicitări din partea părinților, Consiliul Local a aprobat suplimentarea locurilor disponibile în programele „Școala de vară”și „Grădinița de vacanță”.
În sprijinul unei vieți urbane active și sănătoase, a fost aprobat proiectul ReStart Urban +1, care vizează transformarea spațiilor publice verzi – parcuri, scuaruri, alei, esplanade și zone pietonale – în platforme moderne pentru mișcare, recreere și socializare. Proiectul prevede organizarea periodică de evenimente sportive, educative și recreative, adresate tuturor categoriilor de vârstă, în toate cartierele din Sectorul 1.
De asemenea, Consiliul Local al Sectorului 1 a decis să solicite Consiliului General al Municipiului București transferul în administrare proprie al spațiilor verzi situate sub Pasajul Basarab – aflate în prezent în grija Administrației Lacuri, Parcuri și Agrement București, în vederea realizării de lucrări de amenajare și reamenajare urbanistică.
Consiliul Local a mai aprobat parteneriatul dintre Primăria Sectorului 1și Federația Română de Baschet pentru reabilitarea și modernizarea terenului de baschet din Parcul Nicolae Iorga. Proiectul va fi extins și către alte terenuri aflate în administrarea Primăriei Sectorului 1, care necesită intervenții similare.
De asemenea, pentru că încurajăm performanța sportivă, Consiliul a aprobat acordarea unui stimulent financiar elevilor care alcătuiesc echipa de rugby a Colegiului Tehnic „Dinicu Golescu”, precum și antrenorilor acestora, pentru obținerea medaliei de bronz în Divizia Națională de Rugby Juniori U20 – ediția 2024–2025.
Serviciul Comunicare
E-mail: comunicare@primarias1.ro
Leave a Reply