17.260 de burse pentru elevii care învață în școlile din Sectorul 1
Elevii cu rezultate deosebite la competițiile naționale sau internaționale
primesc 600 lei/lună
17.260 de elevi care învaţă în şcolile şi liceele din Sectorul 1 vor beneficia de burse în cursul celui de-al doilea semestru al anului şcolar 2017/2018 potrivit Hotărârii Consiliului Local Sector 1 aprobată în ședința de astăzi. Este vorba despre patru categorii de burse: burse de performanţă, burse de merit, burse de studiu şi burse de ajutor social.
Cuantumul bursei de performanță este de 600 lei/lună/elev, iar cuantumul burselor de merit, de studiu și de ajutor social este de 300 lei/lună/elev.
Bursele de merit și bursele de studiu se acordă pe perioada cursurilor școlare, iar bursele de ajutor social sunt acordate și pe perioada vacanțelor școlare (conform prevederilor O.M.C.T.S 5576/2011 privind aprobarea criteriilor generale de acordare a burselor elevilor din învățământul preuniversitar de stat, cu modificările și completările ulterioare).
Bursele de performanță se acordă pe perioada anului școlar următor celui în care s-au obținut rezultate deosebite. Acestea se acordă elevilor care se încadrează în cel puţin unul din cazurile următoare:
a) au obţinut locurile I, II sau III la etapele naţionale ale olimpiadelor şi concursurilor şcolare naţionale organizate de Ministerul Educaţiei Naționale;
b) s-au calificat în loturile de pregătire organizate de Ministerul Educației Naționale pentru competiţiile internaţionale;
c) au obţinut locurile I, II sau III la etapele naţionale ale competiţiilor/concursurilor cultural-artistice, cu caracter sportiv sau cu caracter tehnico-ştiinţific, de nivel naţional, organizate de Ministerul Educației.
Lista olimpiadelor și concursurilor naționale, precum și lista competițiilor/concursurilor pentru care se acordă bursele de performanță menționate este actualizată și făcută publică de Ministerul Educației Naționale, anual, până la data de 1 octombrie a fiecărui an.
Bursele de merit se acordă elevilor de la cursurile cu frecvență din învățământul preuniversitar de stat care se încadrează în cel puţin unul din cazurile următoare:
a) au rezultate deosebite la învăţătură: au obţinut media generală de cel puţin 8,50 şi nota 10 la purtare în anul şcolar anterior, respectiv în primul semestru al anului şcolar, pentru elevii aflaţi în clasele de început ale învăţământului gimnazial, liceal sau profesional;
b) au obţinut locurile I, II sau III la etapele judeţene ale olimpiadelor şi concursurilor şcolare naţionale organizate de Ministerul Educației Naționale;
c) au obţinut locurile I, II sau III la etapele judeţene ale competiţiilor/concursurilor cultural-artistice, cu caracter sportiv sau cu caracter tehnico-ştiinţific, de nivel naţional, organizate de Ministerul Educației Naționale.
Bursa de studiu se acordă elevilor care provin din familii cu un venit lunar mediu pe membru de familie pe ultimele 3 luni cel mult egal cu salariul minim pe economie şi care îndeplinesc simultan condiţiile: au media generală peste 7,00 şi nota 10 la purtare în semestrul anterior celui în care se acordă bursa.
Bursele de ajutor social se acordă elevilor, la cerere, în funcţie de situaţia materială a familiei sau a susţinătorilor legali. Pot beneficia elevii orfani sau bolnavi, elevi din mediul rural, care sunt şcolarizaţi într-o altă localitate, întrucât nu au posibilitatea să studieze într-o unitate de învăţământ din localitatea de domiciliu și/sau elevi proveniţi din familii care îndeplinesc în mod cumulat următoarele condiţii:
• nu realizează un venit net mediu lunar, pe ultimele 12 luni, pe membru de familie, mai mare de 50% din salariul minim net pe economie;
• nu deţin terenuri agricole cu o suprafaţă mai mare de 20.000 mp, în zonele colinare şi de şes, şi de 40.000 mp, în zonele montane.
Categoriile de burse menționate sunt revizuite semestrial, iar numărul acestora poate varia în funcție de: nota la purtare, situația școlară a elevilor și veniturile nete ale familiei.
Serviciul Imagine, Relații cu Mass-Media și Informatică
Tel. fix: 021/319.10.13/int.205
E-mail : presa.primaria1@gmail.com
Lasă un răspuns