A sunat clopoțelul: Ofertă educațională diversă și atractivă și siguranță la școală pentru elevii din Sectorul 1
Dan Tudorache: "Camerele de supraveghere, butoanele de panică și patrulele școlare ale Poliției Locale sunt soluțiile noastre pentru securizarea zonelor din jurul unităților de învățământ"
Primăria Sectorului 1 pune la dispoziția elevilor și în anul școlar 2019/2020 programe educaționale diverse și atractive pentru îmbunătățirea performanțelor școlare ale elevilor. În plus, camerele de supraveghere, butoanele de panică și patrulele școlare ale Poliției Locale Sector 1 vor asigura un climat de siguranță la școală și în zonele din imediata vecinătate a acestora.
În prezent, zeci de camere de supraveghere conectate la dispeceratul Poliției Locale Sector 1 monitorizează perimetrul din jurul unităților de învățământ pentru ca elevii să se simtă în siguranță la școală.
Mai mult, unitățile de învățământ din Sectorul 1 sunt dotate cu butoane de panică conectate la dispeceratul Poliției Locale, echipajele acestei instituții intervenind cu promptitudine în caz de acționare a acestora.
Copiii au ajutat Poliția Locală la menținerea siguranței circulației în prima zi de școală
Pe lângă camere de supraveghere și butoane de panică, patrulele Poliției Locale Sector 1 vor acționa în perimetrul unităților de învățământ pe toată perioada anului școlar 2019-2020 pentru disciplinarea pietonilor și a conducătorilor auto. În prima zi de școală, siguranța circulației pe drumurile publice din apropierea unităților de învățământ a fost asigurată și de copii. Aceștia, sub supravegherea polițiștilor locali, au asigurat traversarea în condiții de siguranță a pietonilor și, în special, a elevilor.
"În Sectorul 1 avem școli de prestigiu, dotate cu tot ceea ce este necesar pentru un sistem educațional de calitate, elevi bine pregătiți și profesori dedicați meseriei de dascăl. Pe lângă o infrastructură școlară modernă, este datoria adminitrației locale să asigure elevilor un climat de siguranță atât în interiorul școlilor, cât și dincolo de gardul unităților de învățământ. Camerele de supraveghere, butoanele de panică și patrulele școlare ale Poliției Locale sunt soluțiile noastre pentru securizarea zonelor din jurul unităților de învățământ", a declarat Primarul Sectorului 1, Dan Tudorache.
Peste 2700 de elevi din 18 unități de învățământ vor fi înscriși la after-school în acest an școlar
Programul "Educație pentru Viață" este cel mai important program complementar activității școlare de care vor beneficia elevii din învățământul preuniversitar de stat din ciclul primar și gimnazial în anul școlar 2019/2020. Beneficiarii Programului "Educație pentru Viață" vor fi împărțiți în două categorii, în funcție de necesitatea fiecărei unități școlare înscrise în program. În prima categorie, vor fi înscriși un număr de 2.742 de elevi din 18 unități de învățământ preuniversitar de stat,care vor beneficia de after-school în acest an școlar.
Aceștia vor beneficia după orele de curs de masă caldă, un program interactiv de petrecere a timpului liber, precum și de asistență de specialitate în realizarea temelor pentru acasă, costul programului fiind asigurat integral de la bugetul local al Sectorului 1. Activitatea se va derula în fiecare zi, de luni până vineri, după programul obligatoriu de școală, în intervalul orar 12:00 – 17:00.
În cea de-a doua categorie de beneficiari ai programului "Educație pentru Viață", vor fi înscriși un număr de 135 de elevi din trei unități de învățământ. Aceștia frecventează școli care dispun de semiinternat și vor beneficia de o masă caldă pe zi.
"Programul «Educație pentru Viață», gratuit pentru părinți, este unul dintre cele mai importante programe complementare activității școlare pe care le derulăm în Sectorul 1. El reprezintă un gest de normalitate din partea comunității locale prin care venim atât în sprijinul părinților care nu au cu cine să-și lase copiii după orele de curs, cât și al elevilor cărora le asigurăm gratuit o masă caldă și îndrumare din partea unui profesor specializat pentru a-și face temele încă de la școală", a mai precizat Primarul Sectorului 1, Dan Tudorache.
Informații de background
Primarul Sectorului 1, Dan Tudorache, a participat, în această dimineață, la festivitățile prilejuite de deschiderea anului școlar 2019-2020 în unitățile de învățământ din această zonă administrativă. Edilul Sectorului 1 a fost prezent la festivitățile care au avut loc la Colegiul Național "Ion Neculce", Școala Gimnazială "Titu Maiorescu", Colegiul Național "I.L.Caragiale" și Colegiul Național "Sfântul Sava".
Serviciul Imagine și Relații cu Mass-Media
Tel. fix: 021.319.10.13/int.151
E-mail: presa.primaria1@gmail.com
Lasă un răspuns