Andrei Chiliman susține sportul românesc
Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, este alături de mișcarea sportivă atât prin organizarea a numeroase competiții, cât și prin modernizarea bazelor sportive din această zonă administrativă.
”Fără baze sportive funcționale și fără stadioane moderne, nu putem vorbi de performanță. Pentru a putea forma campioni, am investit masiv în ultimii ani pentru modernizarea infrastructurii sportive din Sectorul 1 și am promovat sportul în toate formele lui. Sportul înseamnă sănătate!", a declarat Primarul Andrei Chiliman.
Pentru a readuce în prim-plan foste și actuale glorii ale sportului cu balonul oval, edilul Sectorului 1 a participat vineri, 8 aprilie 2011, la acțiunea de plantare de stejari în curtea Federației Române de Rugby, fiecare arbore primind denumirea unei foste mari glorii a rugby-ului românesc. Proiectul, intitulat "Stejarii României", își propune promovarea valorilor acestui sport: fair-play, onoare, patriotism, curaj și forță.
La inițiativa administrației locale, pentru a-i determina pe tineri să facă sport, în Sectorul 1 se desfășoară de câțiva ani "Cupa 1", cea mai importantă competiţie a sportului şcolar din Capitală. Ajunsă la cea de-a zecea ediție, competiția antrenează școlile şi liceele din Sectorul 1 în întreceri la şase sporturi: fotbal, baschet, handbal, volei, atletism şi înot. Competiţiile sportive au structură piramidală de tip Champions League, cu multiple concursuri și momente artistice.
"Prin activitate fizică practicată în mod organizat, copiii noştri se dezvoltă fizic şi psihic armonios şi sănătos, îşi întreţin o stare optimă de sănătate şi îşi formează un caracter de învingător. De aceea, autorităţile trebuie să încurajeze tinerii să facă sport prin organizarea a cât mai multe competiții de masă", a mai declarat Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman.
Mersul pe bicicletă a devenit din ce în ce mai popular în rândul bucureştenilor. Peste 50.000 de locuitori ai Sectorului 1 și nu numai au "profitat" anul trecut de programul „La Pedale" – primul sistem gratuit de bike-sharing din România – care pune la dispoziţia publicului de toate vârstele 250 de biciclete verzi în parcul Kiseleff.
În plus, pentru a asigura sportivilor din Sectorul 1 un mediu propice performanței, administrația locală a investit masiv în modernizarea stadioanelor și bazelor sportive din această zonă administrativă. Amenajarea a două bazine de înot la standarde europene la Şcoala Generală nr. 3, parteneriatul cu Federaţia Română de Rugby pentru modernizarea Stadionului Național de Rugby „Arcul de Triumf", investiţiile pentru refacerea stadionului „Iolanda Balaş Soter", în parteneriat cu Federația Română de Atletism – sunt numai cateva exemple în acest sens.
Compartimentul Imagine, Cultură, Presă și Informatică
Tel. fix: 021/222.36.24
Tel. mobil: 0721.410.350 – Cristina Dumbravă
E-mail: presa.primaria1@gmail.com
Lasă un răspuns