Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors
Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors
e.primarias1.ro
Caută
Limbă

ANPC a suspendat nejustificat accesul la pista de pumptrack din Cartierul Pajura. Zeci de adolescenți s-au revoltat și au rupt banda de interzicere a accesului

Publicat: 03.06.2024

În această dimineață, angajații Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) le-au făcut o surpriză neplăcută copiilor, adolescenților și iubitorilor de sport din Sectorul 1. Aceștia au suspendat fără nicio justificare accesul la singura pistă de pumptrack profesionist din sudul României, inaugurată duminică, 2 iunie 2024, de Primăria Sectorului 1 în Cartierul Pajura. Reprezentanții ANPC au delimitat întregul parc cu o bandă de interzicere a accesului.

”Un alt exemplu care o să vă facă o imagine mult mai clară despre cât de mic e Marcel Ciolacu. Acțiunile guvernării împotriva primarilor USR au atins noi culmi ale abuzurilor. De această dată au pus ochii pe singura pistă profesionistă de pumptrack din sudul României, inaugurată în acest week-end, în cartierul Pajura. Au văzut marele succes pe care l-a avut în rândul copiilor și al pasionaților de sport și au intrat în panică. Așa că, în această dimineață, a trimis sinecuriștii plantați de PSD în fruntea ANPC să închidă fără nicio explicație pista de pumptrack”, a declarat primarul Sectorului 1, Clotilde Armand.

Reacția comunității locale față de acest abuz a fost imediată. În semn de protest, zeci de adolescenți care veniseră să practice sportul în aer liber au rupt banda de interzicere a accesului și continuă, la momentul transmiterii acestui comunicat, să se dea pe pista de pumptrack cu skateboard-uri, BMX-uri și role.

”Acest sabotaj a început încă de sâmbătă când, la sesizarea unui consilier local PSD, au încercat să închidă cele două bazine semi-olimpice de la Școala Gimnazială nr. 178 (Strada Dridu nr. 2) și de la Școala Gimnazială „Sfântul Nicolae” (Strada Lainici nr. 4-8). Am avut controale repetate, de la Poliția Națională, Inspectoratul pentru Situații de Urgență și de la Direcția de Sănătate Publică. Suntem cu toate actele în regulă, nu au reușit să facă nimic. Marcele! Nu mai merge. Râd copiii de tine. Când de fugăresc cei mici înseamnă că deja ai pierdut tot”, a mai precizat primarul Clotilde Armand.

Reamintim faptul că administrația locală a Sectorului 1 a inaugurat în acest weekend primul pumptrack profesionist din sudul României. Este vorba despre un nou concept de parc care îmbină o grădină urbană cu cea mai mare și mai modernă pistă pumptrack din această zonă a României. Sute de copii, adolescenți și de iubitori ai sportului de toate vârstele au venit duminică cu bicicletele, skateboard-urile și rolele și s-au bucurat de acest parc outdoor atât de așteptat de comunitatea locală.

Serviciul Imagine și Cultură

E-mail: comunicare@primarias1.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sari la conținut