Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors
Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors
e.primarias1.ro
Caută
Limbă

Asfaltarea străzilor din Sectorul 1 în cifre: 40 artere modernizate în perioada 2021-2024, doar 2 între 2016 și 2020.”Coaliția PNL-PSD va deveni istorie în Sectorul 1”

Publicat: 28.05.2024

Primăria Sectorului 1 derulează cel mai amplu program de modernizare a infrastructurii rutiere din istoria ultimelor decenii a acestei zone administrative. Astfel, în perioada 2021-2024, administrația locală a Sectorului 1 a asfaltat și modernizat un număr de 40 de străzi. În comparație, fosta administrație a Sectorului 1 a reabilitat între 2016 și 2020 doar 2 artere.

”Am asfaltat și modernizat, în perioada 2021- 2024, un număr de 40 de străzi. Pentru o comparație necesară și pentru ca locuitorii să-și poată exprima votul în cunoștință de cauză, fosta administrație a reabilitat, în perioada 2016- 2020, un număr de artere care tinde spre zero – două străzi. Am reușit în Sectorul 1, în ciuda blocajelor din Consiliul Local, ce nu au făcut PSD și PNL în ultimii 30 de ani. Cifrele nu mint niciodată!”, a declarat primarul Sectorului 1, Clotilde Armand.

În anul 2022 a fost semnat un acord cadru pentru modernizarea și repararea întregii infrastructuri urbane pe care Primăria Sectorului 1 o administrează. În baza acestui acord vor putea fi asfaltate, reabilitate sau modernizate peste 1.000 de străzi din această zonă administrativă.

Investițiile prevăzute în acest program nu înseamnă doar asfaltare, ci urmăresc asigurarea unor condiții de viață și de mediu corespunzătoare unui oraș durabil, în condiții de eficiență și economicitate: reabilitare/modernizare a sistemului rutier al străzilor, aleilor și parcajelor, extindere a rețelelor publice de alimentare cu apă, extindere a rețelelor publice de canalizare în sistem divizor (canalizare menajeră și canalizare pluvială), precum și amenajarea peisagistică și arhitecturală a spațiului urban (domeniul public – intrările în blocurile de locuințe, spațiile verzi din jurul blocurilor de locuințe, spațiile verzi aferente căilor de circulație sau cursurilor de apă).

În toată această perioadă, o întreagă echipă de specialiști ai Primăriei Sectorului 1 a muncit la acest program esențial pentru comunitatea locală: a fost cadastrat domeniul public, au fost făcute toate documentațiile preliminare începerii investițiilor, au fost obținute toate avizele/ autorizațiile necesare, au fost făcute achiziții publice transparente și s-au asigurat că lucrările respectă standardele europene de calitate.

”Mi-a fost imposibil să înțeleg, în ultimii trei ani și jumătate, ce a determinat îndârjirea cu care consilierii PSD și PNL au pus piedici programului de modernizare a străzilor din Sectorul 1. Au stopat în Consiliul Local până și proiectele prin care aduceam apă și canal pe străzile de pământ și au diminuat drastic bugetele Direcției de Investiții și Administrației Domeniului Public Sector 1 (care se ocupă cu repararea infrastructurii rutiere și de parcările de reședință). În acest moment, avem blocate, grație politicianismului PSD și PNL, lucrările de modernizare pentru alte 150 de străzi. Această coaliție monstruoasă PSD-PNL, care a blocat pe bandă rulantă proiectele esențiale pentru comunitatea locală, va deveni istorie în Sectorul 1”, a mai precizat edilul Clotilde Armand.

În spiritul transparenței care caracterizează instituția noastră începând cu luna noiembrie 2020, a fost pus la dispoziția locuitorii Sectorului 1, încă de la sfârșitul anului trecut, site-ul www.strazilesector1.ro, de unde comunitatea locală poate afla informații în timp real despre cel mai amplu program de asfaltare și modernizare a străzilor din istoria recentă a Sectorului 1.

Astfel, comunitatea locală poate afla de aici informații în timp real despre lista străzilor pe care lucrările asfaltare sau modernizare au fost finalizate, lista arterelor care sunt în execuție, lista străzilor a căror asfaltare a fost blocată de majoritatea din Consiliul Local Sector 1,  lista arterelor care sunt în faza de proiectare, precum și lista străzilor aflate în etapa de analiză a prioritizării. În concluzie, acest program de modernizare a infrastructurii rutiere se desfășoară într-un mod absolut transparent și la vedere.

Serviciul Imagine și Cultură

E-mail: comunicare@primarias1.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sari la conținut