Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors
Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors
e.primarias1.ro
Caută
Limbă

Câinii fără stăpân din Adăpostul Odăi își vor găsi o casă nouă

Publicat: 10.02.2021

Cei 750 de câini fără stăpân din adăpostul Odăi își vor găsi o casă nouă, mai bună și mai primitoare. Adăpostul Primăriei Sectorului 1 pentru câinii fără stăpân de pe Șoseaua Odăi, care nu oferă condiții propice de îngrijire pentru aceste animale, va fi închis, însă numai după ce câinii fără stăpân vor fi duși în alte locații, pe bază de adopție, în colaborare cu asociațiile pentru protecția animalelor.

Primarul Clotilde Armand și reprezentanții asociațiilor Kola Kariola, Eli for Animals, Suflete Dragi și un grup informal al voluntarilor au semnat un Protocol de colaborare care prevede relocarea treptată a câinilor de la adăpostul Odăi, în condiții de maximă siguranță pentru viața, integritatea și siguranța  acestora.

"Mă bucur că împreună cu asociațiile pentru protecția animalelor am găsit cea mai bună soluție pentru cânii fără stăpân de la Adăpostul Odăi. Acest adăpost nu oferă cele mai bune condiții de îngrijire a acestor animale. Soluția este o casă nouă, mult mai primitoare, unde să beneficieze de dragostea și ocrotirea iubitorilor de animale", a declarat primarul Sectorului 1, Clotilde Armand.

Potrivit Protocolului, organizațile semnatare și-au asumat angajamentul de a le găsi o casă nouă câinilor din Adăpostul Odăi prin apeluri publice de adopție sau prin preluarea lor în adăposturile private pe care le gestionează.

Centrul de la Odăi va fi închis doar după ce toți câinii adăpostiți aici vor fi adoptați. Până atunci, Primăria Sectorului 1 va asigura finanțarea în continuare a serviciilor de întreținere a adăpostului, inclusiv serviciul de curățenie. Totodată, administrația locală va asigura animalelor tratamente medicale pentru asigurarea sănătății acestora (scheme complete de vaccinare, deparazitări periodice etc.) și va efectua lucrări de reamenajare a spațiilor adăpostului și de mărire a aestora prin demontarea pereților despărțitori pe măsură ce se eliberează locuri în padocuri. Pentru a evita suprapopularea adăpostului, Poliția Locală Sector 1 va sista capturarea animalelor fără stăpân de pe străzi.

Niciun câine nu va fi eutanasiat decât dacă suferă de o boală incurabilă, constatată de medicul veterinar care înțelege ca eutanasierea este un act medical de strictă necesitate.

În toată această perioadă, va fi permis în cadrul adăpostului accesul voluntarilor organizațiilor non-guvernamentale semnatare ale Protocolului sau care vor adera pe viitor la acest Protocol.

Serviciul Imagine și Cultură
Tel. fix: 021/319.10.13/int.151
E-mail: comunicare@primarias1.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sari la conținut