Clipul Video și mesajul Primarului Sectorului 1, Daniel Tudorache, către români
În data de 6 aprilie 2020, Primarul Sectorului 1, Dan Tudorache, a lansat o nouă campanie de informare pe tema COVID-19, cu unul dintre cele mai emoționante clipuri video realizate pe această temă. Cu această ocazie, a adresat și un mesaj către toți românii în aceste clipe dificile.
Vezi aici clipul video:
https://www.facebook.com/dan.tudorache.primar.s1/videos/769853106755087/
Dragi români,
Știm că acest virus ne-a afectat deja pe toți într-un fel sau altul iar efectele acestei pandemii se vor simți și mult după ce problema medicală va lua sfârșit. Căci atunci când epidemia ia sfârșit și șansele de îmbolnăvire se reduc sau dispar, vor rămâne problemele economice și suferințele celor care au pierdut pe cineva drag.
Noi facem tot ceea ce trebuie făcut și este omenește posibil pentru ca efectele să fie cât mai puțin simțite. Cred că cei mai mulți dintre noi, marea majoritate tăcută, facem ceea ce trebuie, așa este firesc. Am făcut deja multe acțiuni de dezinfectare și medicale, dar și acțiuni de ajutorare și sprijin social. Nu în ultimul rând, am făcut și acțiuni de sprijin economic și educațional, precum și acțiuni de informare iar acestea vor continua și de aici mai departe, atât cât va fi nevoie.
Țin să mulțumesc voluntarilor și tuturor celor care sunt zi de zi la serviciu: cadre medicale, polițiști, jandarmi, militari, celor din administrație, dar mai ales oamenilor obișnuiți care muncesc acolo unde este nevoie de ei.
Mulțumesc celor care rămân acasă, este o contribuție foarte mare la binele comun, chiar dacă mulți nu simt asta. Îi încurajăm pe toți să răspândească mesajul, nu epidemia. Rămânând acasă, nu ne riscăm sănătatea și nu riscăm sănătatea celorlalți. Cu cât rămânem mai mult în casele noastre, cu atât va fi mai puțină suferință în jurul nostru.
Un mesaj de speranță poate fi adresat: putem, stă în puterea noastră să oprim răspândirea acestei epidemii prin propriile noastre acțiuni. Acum, pentru mulți oameni, a face ceea ce trebuie din dragoste de familie, de prieteni, de ceilalți, de oameni, înseamnă… a rămâne acasă.
Nu vă riscați sănătatea! Nu riscați sănătatea celorlalți! Rămâneți acasă!
Primarul Sectorului 1
Daniel Tudorache
Lasă un răspuns