Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors
Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors
e.primarias1.ro
Caută
Limbă

Clotilde Armand, apel către toți primarii din România: “NU susțineți crima din urbanism promovată de PNL și PSD și alăturați-vă celor care nu vor betonarea spațiilor verzi”

Publicat: 26.06.2023

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, face un apel către toți primarii din România să se opună modificărilor aduse urbanismului realizate în Parlament prin Proiectul de lege privind Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor. Actul normativ a fost deja adoptat tacit săptămâna trecută în Senatul României. Edilul Clotilde Armand semnalează faptul că aceste modificări făcute la presiunea "mafiei imobiliare" vor permite construirea de blocuri între case, demolarea monumentelor istorice și betonarea pădurilor și spațiilor verzi.

"Modificările aduse urbanismului de către actuala coaliție sunt criminale, iar liniștea pe acest subiect este înspăimântătoare. Stimați primari ai României, aceste prevederi toxice se aplică și în orașele dumneavoastră. Vă invit să nu plecați capul în fața partidelor din care faceți parte și să vă amintiți că sunteți în slujba cetățenilor, ei sunt adevărații șefi ai dumneavoastră. Dacă punem presiune cu toții în fața celor care își doresc o mafie imobiliară puternică în detrimentul binelui comunității atunci nu vor reuși să pună în aplicare modificările pe Cod. Fac un apel la dumneavoastră să nu susțineți crima din urbanism promovată de PNL și PSD și să vă alăturați celor care nu vor blocuri între case, cartiere rezidențiale în parcuri, monumente istorice demolate și betonarea pădurilor și a spațiilor verzi", a declarat primarul Sectorului 1, Clotilde Armand.

"Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au pus în aplicare un atentat la sănătatea cetățenilor României"

În concret, proiectul de Lege 195/2023 privind Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor adoptat tacit în Senatul României prevede că toate construcțiile ilegale pot intra în legalitate chiar dacă există hotărâri judecătorești definitive de demolare, se pot defrișa și betona spațiile verzi, cum este Pădurea Băneasa sau se poate construi într-o zonă declarată monument istoric, de exemplu Parcul Herăstrău.

"Marcel Ciolacu (PSD) și Nicolae Ciucă (PNL) au pus în aplicare un atentat la siguranța și sănătatea cetățenilor României. Planul lui Ciucă și Ciolacu, realizat cu sprijinul parlamentarilor PSD și PNL, poartă denumirea de – Proiect de lege privind Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor. Acest plan a fost deja adoptat tacit de Senat, în urma lobby-ului agresiv al antreprenorilor imobiliari. Au dat liber la betonarea parcurilor și a spațiilor verzi, iar construcțiile ilegale – Cathedral Plaza, One Modrogan, terasele din parcuri, blocurile ridicate în cartierele de case etc – vor putea fi trecute rapid în legalitate. Este un atentat la viața noastră pentru că spațiile verzi nu vor mai fi protejate, li se va putea schimba funcțiunea în spații construibile. Din datele pe care le am, parlamentarii PSD și PNL din Camera Deputaților vor să voteze rapid miercuri acest proiect de lege, se realizează un simulacru de procedură și se va mima dezbaterea parlamentară pentru a fi trimis cât mai repede la promulgare. Totul în dezinteresul oamenilor și al interesului public", a mai precizat edilul Clotilde Armand.

"Am oprit sute de autorizații ilegale și șantiere care n-aveau autorizație"

Primarul Sectorului 1 a dat și câteva exemple de construcții ilegale din această zonă administrativă pe care acest proiect le salvează:
 Cathedral Plaza – blocul ilegal de 19 etaje din centrul Bucureștiului (are decizie definitivă de demolare);
 Complexul rezidențial One Modrogan (din curtea sediului PNL) cu lucrările suspendate recent de o decizie judecătorească pentru că a distrus spațiul verde;
 Toate construcțiile ilegale și terasele din Parcul Herăstrău.

"De când am devenit primar instituția pe care o conduc a câștigat în instanță desființarea a nu mai puțin de 200 de construcții ilegale: de la garaje și hale, până la case și blocuri. Am oprit sute de autorizații ilegale și șantiere care n-aveau autorizație și am demolat. Pentru aceste cifre a fost nevoie de reformă administrativă internă: demiterea funcționarilor corupți din Departamentul de Urbanism și Departamentul de Disciplina în Construcții al Poliției Locale și aducerea unor specialiști cinstiți. O muncă nevăzută și de durată. Legea PNL PSD oprește această luptă și încurajează mafia imobiliară lăsând primăriile fără nici o putere în fața acesteia. Proiectul lui Ciucă și Ciolacu trebuie blocat urgent. Fac apel la Ordinul Arhitecților din România, ONG-urile de mediu și cele culturale, la Avocatul Poporului să reacționeze cu privire la efectele vătămătoare pe care actul normativ le va produce dacă ca fi adoptat în Camera Deputaților", a mai afirmat Clotilde Armand.

Cronologia proiectului  Legii 195/2023  privind Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor

• 11 aprilie 2023: Senatul României a aprobat procedura de urgență solicitată de Guvernul României;
• 12 aprilie 2023- 10 mai 2023: Comisiile de specialitate din Senat l-au avizat  favorabil. 
• 9 iunie 2023: Senatul României a adoptat tacit acest act normativ, deoarece nu a fost dezbătut și votat în termenul legal.
• 12 iunie 2023: Senatul României a transmis proiectul către Camera Deputaților în calitate de Cameră Decizională.
• 19 iunie 2023: Proiectul a fost trimis către comisiile de specialitate din Camera Deputaților pentru avizare.
• 27 iunie 2023: Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului din Camera Deputaților are termen pentru depunerea raportului.

Serviciul Imagine și Cultură
Tel. fix: 021/319.10.13/int.151
E-mail: comunicare@primarias1.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sari la conținut