Comunicat – Ajutoare pentru căldură în Sectorul 1
Serviciul Prevenire Marginalizare şi Integrare Socială din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 1, acordă ajutoare pentru încălzirea locuinţei, persoanelor aflate în dificultate, cu domiciliul pe raza Sectorului 1.
Ajutorul pentru încălzirea locuinţei, în sezonul rece, va fi acordat pentru perioada 1 noiembrie 2006 – 31 martie 2007.
Formularele pentru obţinerea acestui ajutor se găsesc la furnizorii de energie termică şi gaze naturale.
Pentru ajutoarele de încălzire cu gaz, formularele se vor ridica de la Distrigaz şi se vor depune la Registratura DGASPC Sector 1, însoţite de copie după ultima factură şi copie după cartea de identitate, pentru consumatorii individuali. Pentru sistemul de încălzire cu agent termic, formularele se vor ridica, completa şi se vor depune la RADET, ulterior numărul solicitanţilor de ajutoare pentru caldură fiind comunicat, pe bază de borderou, la DGASPC Sector 1, respectiv Serviciul Prevenire Marginalizare şi Integrare Socială.
Valoarea efectivă a ajutorului pentru încălzirea locuinţei cu energie termică şi gaze naturale se va stabili în funcţie de venitul net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure.
Pentru mai multe informaţii privind acordarea ajutoarelor pentru caldură, puteţi contacta Serviciul Prevenire Marginalizare şi Integrare Socială din subordinea DGASPC Sector 1, B-dul Mareşal Averescu nr. 17, Tel/Fax: 021/2227620 sau e-mail: preveniremarginalizare@dgaspc-sectorul1.ro.
Biroul de presă
Lasă un răspuns