Comunicat – Primaria Sectorului 1 pregateste inceperea noului an scolar
Primaria Sectorului 1 pregateste începerea noului an scolar
În perspectiva începerii noului an scolar, administratia sectorului 1 a demarat un amplu proces de consolidare, restaurare, reconditionare si modernizare a unitatilor de învatamânt, pentru ca acestea sa asigure conditii optime pentru desfasurarea procesului de învatamânt.
În acest sens au fost demarate lucrari de consolidare la Liceul Teoretic Bulgar, Colegiul "Aurel Vlaicu", Scoala Generala nr. 152, Gradinita nr. 116, Gradinita nr. 117 si Gradinita nr. 123, urmând ca finalizarea acestora sa se produca pâna la începutul anului scolar 2005/2006.
Primaria Sectorului 1 este preocupata si de înlocuirea centralelor vechi pentru ca elevii din sector sa beneficieze de conditii foarte bune de învatare pe timpul anotimpului rece. Aceasta operatiune este în desfasurare si va fi finalizata la 1 octombrie 2005. De asemenea, pentru ca Gradinita nr. 206 si Scoala de Muzica si Arte Plastice nr. 1 sa poata functiona în continuare, a fost achizitionat de la proprietar imobilul din str. Constantin Disescu nr. 37.
Ca o noutate, la nivelul sectorului 1, administratia Chiliman a finalizat proiectele de amenajare arhitecturala la interior, a unor scoli precum Scoala Generala nr. 170, Liceul "Nicolae Iorga", Liceul "Constantin Brâncoveanu" si Scoala Generala nr. 178, iar aceste lucrari de amenajare vor începe în perioada imediat urmatoare. Totodata, pentru extinderea Gradinitei nr. 50, a fost demarat un concurs de solutii, cu sprijinul Ordinului Arhitectilor din România, în vederea obtinerii unei solutii arhitecturale optime pentru zona în care se afla aceasta gradinita.
Pentru ca aceste operatiuni sa se desfasoare în cele mai bune conditii, la sfârsitul lunii iulie, în Sala de Consiliu a Primariei Sectorului 1, a avut loc o întâlnire între conducerea primariei si reprezentantii firmelor implicate în aceste proiecte. Cu aceasta ocazie, reprezentantul administratiei locale a insistat sa fie respectate criteriile de calitate ale lucrarilor, iar acestea sa fie finalizate pâna la începutul anului scolar.
Lasă un răspuns