Comunicat – Primăria Sectorului 1 sprijină comunicarea între societatea europeană şi lumea islamică
Primăria Sectorului 1 sprijină comunicarea între societatea europeană şi lumea islamică
În perioada 3 – 7 octombrie Organizaţia AEGEE Bucureşti (Asociaţia Studenţilor Europeni), cu sprijinul Primăriei Sectorului 1, sub patronajul Ministerului Afacerilor Externe şi alături de Comisariatul ONU pentru Refugiaţi organizează Conferinţa Internaţională “Euroislam”.
Mesajul întregului eveniment este acela de promovare a valorilor celor două culturi, de căutare şi găsire a unui limbaj comun, bazat pe respectul şi îngăduinţa reciprocă.
Joi, 6 octombrie, la ora 10.00, în sala de conferinţe a Primăriei Sectorului 1 va avea loc conferinţa de presă cu tema “Islamul şi Europa – Împreună sau separat?”, conferinţă ce reuneşte aproximativ o sută de participanţi din majoritatea ţărilor musulmane şi Europa.
Vineri, 7 octombrie 2005, la ora 09.30, la Centrul Metropolitan se va desfăşura conferinţa ce va închide evenimentul, în cadrul căreia vor fi trase concluziile celor patru zile de prezentări, dezbateri şi ateliere de lucru. Ceremonia de încheiere este urmat de sărbătoarea costumelor tradiţionale internaţionale – Streetfest -, începând cu ora 14.30, cu plecare din parcul Herăstrău şi încheiat la Centrul Metropolitan, manifestare organizată în parteneriat cu Primăria Generală a Municipiului Bucureşti.
Proiectul european “Euroislam” este o bună ocazie de a reaminti oamenilor că există principii de toleranţă,solidaritate şi cooperare între lumi diferite.
Vom fi încântaţi dacă veţi fi alături de noi la acest eveniment.
Persoană de contact:
Emanuela Ruse, manager de proiect
Tel: 0741547797; e-mail: emanuela.ruse@gmail.com
Biroul de Presa
05.10.2005
Lasă un răspuns