Consultaţii gratuite pentru pensionari de Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice
Peste 300 de persoane vârstnice din Sectorul 1 şi nu numai şi-au testat gratuit nivelul glicemiei şi al tensiunii arteriale în cadrul campaniei iniţiate de Primăria Sectorului 1 cu ocazia Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice.
Specialiţtii din cadrul Complexului Multifuncţional „Caraiman" au fost alături de pensionari joi, 1 octombrie 2009, în Piaţa Domenii, Piaţa Pajura şi intrarea în Parcul Bazilescu.
De asemenea, ehipaje ale serviciului Ambulanţa Socială s-au deplasat la domiciliul persoanelor netransportabile, aflate în evidenţa Complexul Multifuncţional „Caraiman".
Scopul acţiunii a fost acela de a informa publicul larg despre importanţa deosebită a monitorizarii nivelului glicemiei şi al tensiunii, în condiţiile în care hipertensiunea arterială afectează aproximativ un miliard de persoane pe plan mondial.
Aceasta initiaţivă se înscrie în demersul Primăriei Sectorului 1 de îmbunătăţire a stării de sănătate a cetăţenilor Sectorului 1 şi deschide seria unor astfel de campanii lunare ce se vor desfăşura în diverse zone ale sectorului.
Primăria Sectorului 1 oferă, prin Complexul Multifuncţional "Caraiman", o gamă largă de servicii medicale gratuite pentru bucureştenii cu venituri reduse din Sectorul 1 care au probleme de sănătate.
Inaugurat la sfârşitul lunii aprilie 2008, Complexul Multifuncţional „Caraiman" este primul centru medical deschis în România de o autoritate locală, pentru a veni în sprijinul persoanelor cu venituri reduse. Situat pe strada Caraiman nr. 33A, într-o clădire modernă, consolidată şi reabilitată, centrul medical deschis de Primăria Sectorului 1 dispune de 16 cabinete, dotate cu instrumente de ultimă generaţie.
„Complexul Medical „Caraiman" este o premieră în România şi face parte din programul de creştere a calităţii vieţii şi a nivelului de sănătate pentru locuitorii Sectorului 1. Centrul medical este un element de bază al sistemului de asistenţă socială pe care l-am dezvoltat în Sectorul 1, pentru a veni în sprijinul persoanelor defavorizate", a declarat Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman.
Biroul de Presă
Tel. mobil: 0721.410.350 – Cristina Dumbravă
E-mail: presa.primaria1@gmail.com
Lasă un răspuns