Cum evităm toxiinfecţiile alimentare în perioada sărbătorilor pascale
Având în vedere apropierea Paştelui şi consumul mare de carne din perioada sărbătorilor pascale, este necesar ca achiziţionarea produselor specifice acestei sărbători să se facă numai din unităţi comerciale autorizate şi nu de la persoanele care practică comerţul stradal.
Prevenirea apariţiei toxiinfecţiilor alimentare se realizează prin achiziţionarea produselor animaliere în stare proaspătă şi să provină de la animale sănătoase.
Carnea de miel trebuie sa fie marcată cu ştampilă care să certifice că a fost examinată de organele de specialitate, iar proprietarul să posede certificat de înregistrare sanitară-veterinară. Important de reţinut sunt diferenţele existente între carnea de miel şi cea de câine, astfel:
– pentru carnea de miel aceasta este de culoare roşie, nuanţă deschisă, grăsimea este albă, tare şi uscată, miros caracteristic, nu prezintă incisivi la nivelul maxilarului superior, coastele sunt mai puţin curbate şi plate.
– pentru carnea de câine, aceasta are culoare roşie închis, grăsimea este moale, cu aspect unsuros, miros caracteristic, prezintă incisivi pe maxilarul superior, iar coastele foarte curbate pe toata lungimea lor.
Ouăle trebuie să fie marcate pe coajă cu data ouatului şi devin improprii pentru consum la 30 de zile de la data inscripţionată. Ouăle proaspete dacă sunt introduse într-un vas cu apă vor avea axul longitudinal orizontal faţă de fundul vasului.
Conservele trebuie să aibă ştanţarea corectă şi vizibilă, să nu prezinte pete de rugină şi să nu fie bombate.
Preparatele din carne trebuie sa aibă culoarea specifică produsului, iar mirosul să nu fie respingător.
Peştele trebuie să aibă ochii proeminenţi sau la nivelul orbitei, pielea şi solzii trebuie să fie de culoare naturală lucioasă, solzii să fie bine prinşi în piele, musculatura să fie tare şi elastică şi să nu lase amprentă la apăsare.
Produsele lactate preambalate trebuie să aibă inscripţionată termenul de valabilitate.
La achiziţionarea produselor se va avea grijă să se verifice data preparării sau ambalării, precum şi termenul de valabilitate. Nu achiziţionaţi produsele care vi se par suspecte din punct de vedere al calităţii şi care nu prezintă etichete de identificare. În cazul în care depistaţi astfel de produse, vă recomandăm să informaţi personalul responsabil.
Lasă un răspuns