Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors
Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors
e.primarias1.ro
Caută
Limbă

Curatorii expoziției „Dincolo de canon. Noua sculptură azi” vor organiza, în acest weekend, ghidaje pentru iubitorii de artă din Capitală

Publicat: 26.02.2021

Bucureștenii care doresc să afle mai multe amănunte despre lucrările din cadrul expoziției "Dincolo de canon. Noua sculptură azi", găzduită de către Primăria Sectorului 1, vor beneficia în acest weekend de ghidaje realizate de către curatorii acesteia: Călin Stegerean și Reka Csapo Dup.

Ghidajele vor fi susținute sâmbătă, 27 februarie 2021, începând cu orele 11:00, 11:45 și 12:30 de către Călin Stegerean, iar duminică, 28 februarie 2021, de la aceleași ore, de către Reka Csapo Dup. La ghidajele susținute de curatorii expoziției vor fi admise maximum 15 persoane în acelasi timp.

Expoziția s-a bucurat de un larg succes în rândul locuitorilor Capitalei iubitori de artă. În prima săptămână de la deschiderea expoziției, sute de persoane au trecut pragul acesteia și au dorit să admire modul de exprimare și mesajul artistic transmis de noua generație de sculptori/sculptorițe din România.

Până în data de 21 martie 2021, în intervalul orar 11:00-17:00, în fiecare zi, inclusiv sâmbăta și duminica, Holul de Onoare al Primăriei Sectorului 1 din Bd. Banu Manta nr. 9 găzduiește expoziția "Dincolo de canon. Noua sculptură azi", organizată cu ocazia Zilei Naționale Constantin Brâncuși, de către administrația locală împreună cu Filiala Sculptură București a Uniunii Artiștilor Plastici din România.

Evenimentul își propune să prezinte unele dintre cele mai inovative modalități de exprimare artistică din creația românească de azi propuse de artiștii sculptori/sculptorițe absolvenți ai Universității Naționale de Arte din București: Mihaela Eftimie (n. 1995), Emil Cristian Ghiță (n. 1987), Radu Panait (n. 1985), Daniel Petria (n. 1997), Adrian Piorescu (n. 1997), Alexandru Ranga (n.1995), Maria Răducanu (n. 1988), Ștefan Siminic (n. 1994), Teodor Siminic (n. 1990), Irina Tănase (n. 1998), Adriana Untilov (n. 1983), Matei Ulmeanu (n. 1988), Florin Zhu (n. 1997).

Curatorii expoziției care vor realiza și ghidajele pentru marele public sunt personalități cunoscute în domeniul artelor plastice: Călin Stegerean este cadru didactic la Universitatea Națională de Arte București, fost director general al Muzeului de Artă Cluj-Napoca și al Muzeului Național de Artă al României din București, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, iar Reka Csapo Dup este sculptoriță, membră în Consiliul director al Filialei Sculptură București a Uniunii Artiștilor Plastici din România.

Partenerii evenimentului sunt Muzeul de Artă Craiova și Asociația Inter Arte.

Serviciul Imagine și Cultură
Tel. fix: 021/319.10.13/int.151
E-mail: comunicare@primarias1.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sari la conținut