De 8 Martie, Piața Matache se transformă într-un atelier de artă în aer liber

Dacă ajungeți în acest weekend la Târgul de Mărțișor din Piața Matache, veți găsi și un moment artistic special dedicat Zilei Internaționale a Femeii.
Duminică, 8 martie, între orele 12:00 și 17:00, artiștii grupului HDDgrup organizează flashmobul artistic „Culoare pentru Ea”, în scuarul din fața pieței.
Artiștii vor picta live lucrări inspirate de feminitate, maternitate și simbolurile primăverii. Participanții pot discuta cu artiștii, pot contribui la realizarea creațiilor sau pot lăsa mesaje pentru femeile dragi din viața lor. Este un eveniment deschis tuturor, în care trecătorii pot deveni parte din procesul creativ.
Flashmobul „Culoare pentru Ea” se înscrie în atmosfera de primăvară creată de Târgul de Mărțișor din Piața Matache, care are loc până pe 12 martie și aduce în fiecare zi mărțișoare, cadouri și produse realizate de artizani.
Lucrările create în timpul evenimentului vor fi expuse ulterior în hub-ul cultural DeGalben.
Dacă treceți prin zonă duminică, opriți-vă câteva minute. S-ar putea să plecați cu o amintire frumoasă de 8 Martie.
Leave a Reply