Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors
Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors
e.primarias1.ro
Caută
Limbă

Expertiză BEI pentru implementarea în Sectorul 1 a celor mai bune măsuri de siguranță rutieră

Publicat: 26.09.2022

Primăria Sectorului 1 va beneficia de expertiza specialiștilor Băncii Europene de Investiții (BEI) pentru îmbunătățirea și implementarea Planului de siguranță rutieră a Sectorului 1. Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, și Vicepreședintele BEI, Christian Kettel Thomsen, au semnat în această dimineață un acord de consultanță prin intermediul căruia experții băncii vor sprijini specialiștii Primăriei Sectorului 1 să implementeze cele mai bune măsuri pentru reducerea numărului accidentelor rutiere pe raza administrativă a Sectorului 1.

"Am semnat astăzi un acord cu Banca Europeană pentru Investiții pentru a ne oferi consultanță pentru îmbunătățirea planului de siguranță rutieră pe care am început să-l implementez în Sectorul 1. Deja am amplasat limitatoare de viteză pe mai multe străzi secundare, am supraînălțat trecerile de pietoni de lângă mai multe școli și am modernizat intersecțiile periculoase. Am gândit acest plan pentru a crește gradul de siguranță al pietonilor din Sectorul 1, dar și pentru ceilalți participanți la trafic: bicicliști, motocicliști, conducători auto etc. Expertiza consultanților Băncii Europene de Investiții ne va ajuta să adaptăm măsurile care au dat rezultate la nivel european la planul nostru, la specificul străzilor din Sectorul 1, pentru a ne atinge scopul final: reducerea accidentelor rutiere.", a afirmat primarul Sectorului 1, Clotilde Armand.

Este vorba despre consultanță oferită în cadrul "Platformei pentru un transport mai sigur", un program amplu al BEI dedicat siguranței rutiere, finanțat prin intermediul Platformei europene de consiliere în materie de investiții.

Christian Kettel Thomsen, vicepreședinte al BEI, a declarat: "Consultanța pe care o acordăm prin programul "Platforma pentru un transport mai sigur" are un rol important în lupta pentru promovarea siguranței rutiere și pentru atingerea obiectivului UE de zero decese în 2050.  Vom ajuta Sectorul 1 al Municipiului București să identifice măsurile potrivite pentru a canaliza investițiile care să creeze un impact în securitatea și viața cetățenilor români."

Obiectivul misiunii BEI este de a sprijini autoritatea municipală a Sectorului 1 din București să pregătească un pachet fezabil de scheme de infrastructură pentru a îmbunătăți siguranța rutieră pentru utilizatorii vulnerabili ai drumurilor, și anume pietonii, și un mediu stradal mai sigur pentru utilizatorii drumurilor în general.

În paralel cu elaborarea evaluării de impact asupra siguranței rutiere, experții BEI și furnizorii externi de servicii vor colecta și analiza datele și informațiile disponibile privind accidentele rutiere și victimele acestora din Sectorul 1, identificând cele mai frecvente tipuri de accidente și locații.

Despre Centrul European de Consiliere pentru Investiții

Centrul European de Consultanță pentru Investiții (EIAH- The European Investment Advisory Hub) este un parteneriat între Grupul Băncii Europene de Investiții și Comisia Europeană în cadrul Planului de investiții pentru Europa. EIAH este conceput pentru a acționa ca un punct unic de acces la diferite tipuri de servicii de consultanță și asistență tehnică. Acesta sprijină identificarea, pregătirea și dezvoltarea de proiecte de investiții în întreaga Uniune Europeană. Bazându-se pe succesul EIAH și al altor programe de consiliere, BEI și Comisia Europeană au convenit să ofere expertiză tehnică, financiară și strategică promotorilor de proiecte, autorităților regionale și naționale și intermediarilor financiari în cadrul centrului de consiliere InvestEU.

Contextul încheierii acordului

Accidentele rutiere sunt o cauză principală de mortalitate a copiilor și tinerilor adulți atât în România, cât și în UE. România are cea mai mare rată a mortalității rutiere din UE. În general, în zonele urbane se înregistrează aproximativ 50% din totalul deceselor rutiere. Aproximativ jumătate dintre aceștia sunt pietoni și bicicliști. În București, Sectorul 1, situația este la fel de gravă, cu accidente mortale regulate în care sunt implicați utilizatori vulnerabili ai drumurilor, inclusiv elevi.

Soluțiile pe care le-am identificat până acum

Consiliul Local Sector 1 a adoptat în data de 20 ianuarie 2022, la propunerea primarului Clotilde Armand, Planul de siguranță rutieră a Sectorului 1. Amplasarea de limitatoare de viteză pe 330 de străzi aflate în administrarea Sectorului 1, supraînălțarea trecerilor de pietoni de lângă școli, modernizarea intersecțiilor periculoase, inclusiv cu semaforizare la comandă, organizarea de campanii de prevenție și aplicarea strictă a Codului Rutier, sunt doar o parte din măsurile cuprinse în acest plan. Unele dintre aceste măsuri – amplasarea de limitatoare de viteză, supraînălțarea trecerilor de pietoni, modernizarea intersecțiilor periculoase- au început deja să fie implementate de către Primăria Sectorului 1.

Serviciul Imagine și Cultură
Tel. fix: 021/319.10.13/int.151
E-mail: comunicare@primarias1.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sari la conținut