Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors
Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors
e.primarias1.ro
Caută
Limbă

Întâlnire între Primarul Dan Tudorache și proprietarii mașinilor avariate de furtună

Publicat: 30.06.2016

Așa cum a promis în după amiaza zilei de miercuri 29 iunie 2016, Primarul Sectorului 1, Dan Tudorache s-a întâlnit în această dimineața la sediul administrației locale cu proprietarii mașinilor avariate de furtuna care s-a abătut ieri asupra Capitalei.

La întâlnire au mai participat și Directorul Executiv al Direcției Juridice, Barbu Alina Aurelia și Directorul General Adjunct al Administrației Domeniului Public Sector 1, Alin Stoian. Cu această ocazie au fost analizate posibilitățile legale de despăgubire a proprietarilor mașinilor avariate.

Concluzia întâlnirii a fost că proprietarii autoturismelor avariate pot fi despăgubiți de primărie, însă numai după parcurgerea tuturor etapelor prevăzute de legislația în vigoare.

"Primăria pe care o conduc are toată deschiderea pentru despăgubirea proprietarilor mașinilor avariate de furtună, dar  acest lucru nu se poate face automat ci numai după parcurgerea unor etape pe care legislația le prevede. Însă i-am asigurat pe proprietarii acestor autoturisme că dacă există o răspundere la nivelul primăriei pentru ceea ce s-a întâmplat ieri, lucrurile nu vor rămâne așa. În perioada următoare voi dispune un control intern la nivelul Administrației Domeniului Public Sector 1 pentru a verifica dacă au existat sesizări depuse în legătură cu arborele prăbușit pe strada Roma. Dacă, în urma controlului, se va constata că această situație a fost semnalată și putea fi prevenită, vinovații vor fi trași la răspundere", a declarat Dan Tudorache.

Informații de background

Un copac s-a prăbușit miercuri după amiaza din cauza furtunii pe strada Roma din Sectorul 1 al Capitalei. În cădere acesta a avariat două autoturisme parcate în zonă.

La fața locului s-a deplasat de urgență Primarul Sectorului 1, Dan Tudorache și un echipaj de la Administrația Domeniului Public. Edilul Sectorului 1 a stat de vorbă cu proprietarii autoturismelor avariate pe care i-a invitat joi, 30 iunie 2016, începând cu orele 10:00 la sediul Primăriei din Bulevardul Banu Manta nr. 9  pentru a analiza posibilitățile legale de despăgubire a acestora.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sari la conținut