Invitatie de Presa
Miercuri, 7 noiembrie a.c., începând cu ora 12.00, va demara proiectul de reamenajare a parcului din faţa Casei Presei Libere, unde Primarul Sectorului 1, Andrei Ioan Chiliman, va lucra, alături de voluntari la plantarea de copaci şi reamenajarea spaţiului verde.
Acest proiect a fost iniţiat de către trei importante companii private care vor investi peste 130.000 de euro în reabilitarea parcului. Pe lângă aceată investiţie financiară, Primăria Sectorului 1 va asfalta aleile din zona parcului şi va oferi bănci noi.
De asemenea, Agenţia de Monitorizare a Presei va dona un număr de 32 de copaci care vor fi plantaţi tot în cadrul acţiunii de miercuri.
Aceste eforturi unite reprezintă un parteneriat de responsabilitate inedit între trei companii private, autorităţi locale şi o organizaţie nonguvernamentală.
Lasă un răspuns