Lucrările de modernizare ale Pieţei Matache au fost finalizate
Joi, 19 aprilie ac. Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman şi Directorul Administraţiei Pieţelor Sector 1, Robert Niţu au inaugurat noua Piaţă Matache în urma finalizării lucrărilor de modernizare ale acesteia. Pentru finanţarea proiectului de modernizare, Primăria Sectorului 1 a contractat un credit pe 20 de ani de la Banca Comercială Română, cu un termen de graţie de 3 ani, rambursarea sa începând cu luna decembrie 2008 în tranşe semestriale. Valoarea totală a investiţiei a fost de 3.499.772,11 RON (aproximativ 1.000.000 Euro).
Pentru realizarea construcţiei a fost organizată o licitaţie, care a fost câştigată de către SC Terra Gaz Construct SRL.
Investiţia a constat în realizarea a doua construcţii, respectiv un complex format din 12 magazine situate pe Bara de Nord, cu intrare direct din calea de acces stradal şi o construcţie compusă dintr-un platou acoperit dotat cu 93 de tarabe destinate numai producătorilor agricoli şi 25 de spatii comerciale cu destinatie agroalimentara.
In cadrul aceleiasi constructii, dar complet separat, s-au realizat 19 spatii comerciale cu destinatie de bazar.
Toate spatiile comerciale cu exceptia platoului cu tarabe, au fost inchiriate pe o perioada de 5 ani în urma unei licitatii publice cu strigare desfăşurată în luna ianuarie 2007.
La exterior a fost realizată o închidere din pereţi executaţi din tâmplărie de aluminiu cu geam termopan, plafonul magazinelor fiind realizat din plafon fals din rigips.
Spaţiile dispun de utilităţi edilitare, respectiv spălătoare de bucătărire, robineţi de închidere cu sferă, sifoane de pardoseală, precum şi de aparate de masură a consumului de apă şi energie electrică pentru fiecare spatiu în parte.
Deasemenea, a fost refacută întreaga reţea de canalizare montându-se separatoare de grăsimi şi nămol şi au fost montate firme luminoase pe bază de senzori. S-au pus bariere, s-a delimitat precis perimetrul pieţei, astfel încât pe timpul zilei să nu mai circule şi să staţioneze maşini, accesul să fie strict pietonal.
"Prin această investiţie s-a urmărit crearea unui cadru modern şi civilizat desfăşurării comerţului, astfel încât Piaţa Matache a devenit un centru comercial la standarde europene în respect pentru cetăţeni şi pentru banul public", a declarat Primarul Andrei Chiliman.
În programul de investiţii al Primăriei Sectorului 1 pentru anul 2007 sunt prevăzute ample lucrări de modernizare la Piaţa Amzei, 1 Mai şi Aviaţiei.
Lasă un răspuns