Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors
Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors
e.primarias1.ro
Caută
Limbă

Lucrările sunt în grafic la Complexul Educațional din cartierul Greenfield.“Am construit ce nu au reușit alții înaintea mea vreme de 30 de ani”

Publicat: 14.10.2024

Primăria Sectorului 1 lucrează în ritm alert la construirea complexului educațional complet din cartierul Greenfield, care va fi dotat cu tot ceea ce este necesar pentru un act educațional la cele mai înalte standarde.

Edilul Clotilde Armand a vizitat săptămâna trecută șantierul pe care se ridică prima grădiniță și prima școală publică din acest cartier, pentru a vedea personal dacă sunt respectate termenele de execuție și normele de calitate la această investiție esențială pentru comunitatea din zonă.

Cu această ocazie primarul Sectorului 1 a constatat că lucrările la acest centru educațional sunt în grafic, a fost finalizată realizarea fundațiilor, iar în acest moment sunt ridicați stâlpii de la sala de sport și de la școală.

“M-a întrebat de curând cineva ce am construit eu și n-au reușit alții înaintea mea vreme de 30 ani. Și i-am dat un singur exemplu factual și pe termen lung: Am construit noi școli. Am făcut recent o vizită pe șantierul Complexului Educațional din cartierul Greenfield. Construim aici o școală, o sala de sport și o grădiniță. Vorbim despre primele unități de învățământ de stat din această zonă. Lucrările sunt în grafic, am terminat realizarea fundațiilor, iar în acest moment ridicăm stâlpii de la sala de sport și de la școală. Așa cum am promis, monitorizez personal derularea acestei investiții pentru a mă asigura că sunt respectate termenele de execuție și normele de calitate pe care le-am impus”, a declarat primarul Sectorului 1, Clotilde Armand.

Administrația locală a Sectorului 1 construiește în cartierul Greenfield o școală, o grădiniță, o sală de sport, o bibliotecă, ateliere de arte/muzică, alei pietonale, spații verzi, spații de joacă, precum și locuri de parcare.

Suprafața construită desfășurată totală a viitorului centru educațional va fi de 7.558 mp din care suprafața utilă totală va fi de 6.756,31 mp.

Clădirea grădiniței va avea un regim de înălțime de P+1, o suprafață construită desfășurată de 2.548,47 mp, din care o suprafață utilă totală de 2.297,24 mp. Viitoarea grădiniță a fost prevăzută cu 15 grupe cu un număr total de 150 de preșcolari.

Școala va avea un regim de înălțime de P+2E+Eth, o suprafață construită desfășurată de 5.009,53mp, din care o suprafață utilă de 4.459,07 mp. Aceasta va avea două corpuri. Corpul 1 va fi destinat activităților curente de învățământ: săli de clasă, laboratoare și spații administrative, iar în Corpul 2 vor funcționa o sală de sport, o bibliotecă și ateliere de arte/muzică. Viitoarea școală va avea 13 săli de clasă, unde își vor desfășura cursurile 390 de elevi, precum și 10 cabinete și laboratoare.

Serviciul Imagine și Cultură

E-mail: comunicare@primarias1.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sari la conținut