“Mesagerii vieţii în doi” sărbătoriţi de Primăria Sectorului 1
În ajun de Dragobete, trei sute de cupluri din Sectorul 1 sărbătoresc 50 de ani de căsnicie. Cină romantică, surprize şi cadouri, muzică de calitate, cuplete comice, într-un cuvânt "Nunta de Aur", eveniment organizat de Primăria Sectorului 1, sâmbătă, 23 februarie 2008, începând cu orele 17:00, la Romexpo.
Big Band-ul Radio, Corina Chiriac, Stela Popescu, Alexandru Arşinel şi Radu Ille, vor asigura programul artistic al serii.
Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman – gazda evenimentului – va fi alături de "perechile de aur" pentru a le ura La Mulţi Ani! şi pentru a afla, de la sărbătoriţi, secretul longevităţii unei relaţii.
"Solidar cu valorile familiei, sunt onorat şi fericit în acelaşi timp că pot fi din nou alături de aceşti adevăraţi "mesageri ai vieţii în doi", la moment aniversar. Admir ceea ce domniile lor transmit tinerei generaţii, şi anume, apropierea naturală de tradiţie şi trăinicia valorilor familiei. Ei sunt un model pentru noi toţi, o mândrie pentru Sectorul 1 şi este firesc ca administraţia locală să-i sărbătorească", a declarat Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman.
Primăria Sectorului 1 are plăcerea de a vă invita să fiţi alături de venerabilele cupluri la acest moment aniversar, ocazie cu care ne vor împărtăşi ceea ce păstrează cu atâta măiestrie de mai bine de 50 de ani: Farmecul Vieţii în Doi.
Lasă un răspuns