Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors
Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors
e.primarias1.ro
Caută
Limbă

Mii de elevi din Sectorul 1 vor beneficia gratuit, în viitorul an școlar, de o masă caldă și de sprijin de specialitate în realizarea temelor

Publicat: 09.07.2019

Primăria Sectorului 1 continuă investițiile în educație și în programe extrașcolare diverse și atractive pentru îmbunătățirea performanțelor școlare ale elevilor din Sectorul 1 și pentru creșterea calității vieții acestora.  Consiliul Local a aprobat, în ședința de astăzi, patru programe destinate elevilor din Sectorul 1. Este vorba de programele "Educație pentru Viață","Masă caldă la semiinternat în anul școlar 2019-2020 la Școala <<Pia Brătianu>>", "Masă caldă gratuită pentru elevii de la Colegiul Tehnic <<Dinicu Golescu>>" și "Pregătește-te astăzi pentru a fi primul mâine"

Peste 2700 de elevi din 18 unități de învățământ vor fi înscriși la after-school în viitorul an școlar

Programul "Educație pentru Viață" este cel mai important program complementar activității școlare adoptat astăzi de Consiliul Local, acesta fiind destinat elevilor din învățământul preuniversitar de stat din ciclul primar și gimnazial. Beneficiarii Programului "Educație pentru Viață" vor fi împărțiți în două categorii, în funcție de necesitatea fiecărei unități școlare înscrise în program.

În prima categorie, vor fi înscriși un număr de 2.742 de elevi din 18 unități de învățământ preuniversitar de stat,care vor beneficia de after-school în anul școlar viitor.

Unitățile de învățământ din Sectorul 1 care vor avea sistemul școală după școală sunt următoarele: Școala Gimnazială nr.162, Școala Gimnazială nr.183, Școala Gimnazială nr.178, Școala Gimnazială nr.184, Școala Gimnazială "Nicolae Grigorescu", Școala Gimnazială "Sfinții Voievozi", Școala Gimnazială nr.5, Școala Gimnazială nr.13, Școala Gimnazială nr.192, Școala Gimnazială "Geo Bogza", Școala Gimnazială "Petre Ispirescu", Școala Gimnazială "Vasile Alecsandri", Școala Gimnazială nr.181, Școala Gimnazială "Alexandru Costescu", Școala Gimnazială "Elena Văcărescu", Școala Gimnazială "Sfântul Nicolae", Școala Gimnazială "Uruguay" și Liceul Teoretic Bulgar "Hristo Botev".

Aceștia vor beneficia după orele de curs de  masă caldă, un program interactiv de petrecere a timpului liber, precum și de asistență de specialitate în realizarea temelor pentru acasă, costul programului fiind asigurat integral de la bugetul local al Sectorului 1. Activitatea se va derula în fiecare zi, de luni până vineri, după programul  obligatoriu de școală, în intervalul orar 12:00 – 17:00.

"În Sectorul 1 avem școli de prestigiu, dotate cu tot ceea ce este necesar pentru un sistem educațional de calitate, elevi bine pregătiți și profesori dedicați meseriei de dascăl. Programul «Educație pentru Viață», gratuit pentru părinți, este unul dintre cele mai importante programe complementare activității școlare pe care le derulăm în Sectorul 1. El reprezintă un gest de normalitate din partea comunității locale prin care venim atât în sprijinul părinților care nu au cu cine să-și lase copiii după orele de curs, cât și al elevilor cărora le asigurăm gratuit o masă caldă și îndrumare din partea unui profesor specializat pentru a-și face temele încă de la școală", afirmă Primarul Sectorului 1, Dan Tudorache.

În cea de-a doua categorie de beneficiari ai programului "Educație pentru Viață", vor fi înscriși un număr de 135 de elevi din trei unități de învățământ. Aceștia frecventează școli care dispun de semiinternat și vor beneficia de o masă caldă pe zi. Este vorba despre Școala Gimnazială "Nicolae Grigorescu", Școala Gimnazială nr.5 și Școala Gimnazială "Eugen Barbu".

Masă caldă gratuită și pentru elevii de la Colegiul Tehnic Dinicu Golescu și de la Școala Gimnazială "Pia Brătianu"

Tot în ședința de astăzi consilierii locali au aprobat două hotărâri privind implementarea programului "Masă caldă la semiinternat în anul școlar 2019-2020 la Școala <<Pia Brătianu>>" pentru elevii înscriși în ciclul primar și "Masă caldă gratuită pentru elevii de la Colegiul Tehnic <<Dinicu Golescu>>". De aceste programe, finanțate integral de la bugetul local al Sectorului 1, vor beneficia 180 de elevi de la Școala "Pia Brătianu" și 100 de elevi de la Colegiul Tehnic Dinicu Golescu.

Aceste programe au ca obiective, pe de o parte, formarea unui comportament alimentar sănătos în rândul elevilor și promovarea unui stil de viață sănătos prin oferirea unui program de servire a mesei în mod regulat și punerea la dispoziție a unor alimente de calitate, iar pe de altă parte reducerea abandonului școlar și ameliorarea rezultatelor școlare ale elevilor cu posibilități materiale reduse.

Elevii de la Liceul Teoretic "Constantin Brâncoveanu" se "pregătesc astăzi, pentru a fi primii mâine"

Consilierii Locali au aprobat în ședința de astăzi și proiectul "Pregătește-te astăzi pentru a fi primul mâine" de care vor beneficia în viitorul an școlar 220 de elevi de la Liceul Teoretic "Constantin Brâncoveanu".  Acest proiect complementar activității școlare, finanțat integral de la bugetul local al Sectorului 1 a fost implementat la cererea părinților și a elevilor majori din cadrul liceului. Prin intermediul său  elevilor le va fi asigurată, după orele de curs, o pregătire suplimentară pentru creșterea performanțelor școlare și pentru pregătirea examenelor naționale precum și o masă caldă.

Serviciul Imagine și Relații cu Mass-Media
Tel. fix: 021/319.10.13/int.151
E-mail: presa.primaria1@gmail.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sari la conținut