Modificările la Codul Urbanismului nu mai intră în dezbaterea Parlamentului până în septembrie. “Felicitări cetățenilor vigilenți și tuturor celor care încă mai luptă pentru o națiune demnă”
Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a declarat că presiunea opiniei publice care se opune construirii de blocuri între case, demolării monumentelor istorice și betonării pădurilor și spațiilor verzi a funcționat. Modificările controversate la Codul Amenajării Teritoriului, Urbanismului și Construcțiilor (CATUC) nu mai intră până în septembrie în dezbaterea Parlamentului, după ce ședința care trebuia să aibă loc mâine, 27 iunie 2023, a fost anulată.
"Presiunea publică funcționează. Mâine dimineață trebuia să se dezbată în Parlament modificările toxice PNL – PSD aduse Codului Amenajării Teritoriului, Urbanismului și Construcțiilor (CATUC). Urma să ajung și eu în Parlamentul României la această ședință alături de mai multe organizații civice și de colegii mei din USR. În această comisie trebuia dezbătut un document de 600 pagini și alte 700 pagini de propuneri de modificare. Ședința de mâine s-a anulat și propunerile toxice PNL – PSD nu mai sunt supuse dezbaterii până în septembrie. Până atunci noi vom fi cu ochii pe ei. Felicitări cetățenilor vigilenți și tuturor celor care încă mai luptă pentru o națiune demnă", a declarat primarul Sectorului 1, Clotilde Armand.
Reamintim faptul că, săptămâna trecută, Senatul României a adoptat tacit proiectul de Lege 195/2023 privind Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor care prevede că toate construcțiile ilegale pot intra în legalitate chiar dacă există hotărâri judecătorești definitive de demolare, se pot defrișa și betona spațiile verzi, cum este Pădurea Băneasa sau se poate construi într-o zonă declarată monument istoric, de exemplu Parcul Herăstrău. Acest proiect urma să intre în această săptămână în dezbaterea Camerei Deputaților.
În acest context, primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a declarat că "Marcel Ciolacu (PSD) și Nicolae Ciucă (PNL) au pus în aplicare un atentat la siguranța și sănătatea cetățenilor României". Totodată, edilul Sectorului 1 a făcut în această dimineață un apel către toți primarii din România să se opună modificărilor aduse urbanismului realizate în Parlament prin Proiectul de lege privind Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor.
"Modificările aduse urbanismului de către actuala coaliție sunt criminale, iar liniștea pe acest subiect este înspăimântătoare. Stimați primari ai României, aceste prevederi toxice se aplică și în orașele dumneavoastră. Vă invit să nu plecați capul în fața partidelor din care faceți parte și să vă amintiți că sunteți în slujba cetățenilor, ei sunt adevărații șefi ai dumneavoastră. Dacă punem presiune cu toții în fața celor care își doresc o mafie imobiliară puternică în detrimentul binelui comunității atunci nu vor reuși să pună în aplicare modificările pe Cod. Fac un apel la dumneavoastră să nu susțineți crima din urbanism promovată de PNL și PSD și să vă alăturați celor care nu vor blocuri între case, cartiere rezidențiale în parcuri, monumente istorice demolate și betonarea pădurilor și a spațiilor verzi", a precizat în această dimineață primarul Clotilde Armand.
Primarul Sectorului 1 a dat și câteva exemple de construcții ilegale din această zonă administrativă pe care acest proiect le salvează:
Cathedral Plaza – blocul ilegal de 19 etaje din centrul Bucureștiului (are decizie definitivă de demolare);
Complexul rezidențial One Modrogan (din curtea sediului PNL) cu lucrările suspendate recent de o decizie judecătorească pentru că a distrus spațiul verde;
Toate construcțiile ilegale și terasele din Parcul Herăstrău.
Serviciul Imagine și Cultură
Tel. fix: 021/319.10.13/int.151
E-mail: comunicare@primarias1.ro
Lasă un răspuns