O nouă unitate de învățământ pentru copiii din zona de Nord a Sectorului 1
Peste 1.000 de copii vor putea merge la școală și la grădiniță lângă casă
Până la sfârșitul acestui an, Primăria Sectorului 1 va demara construirea unei grădinițe și a unei școli publice pentru copiii din zona de Nord a Capitalei. În ședința de astăzi, 28.05.2020, Consiliul Local al Sectorului 1 va solicita Consiliului General al Municipiului București primirea în administrare a unui teren de 9.620 de mp, în vederea construirii unei noi unități de învățământ, împreună cu toate anexele și utilitățile necesare.
Pentru terenul intravilan situat pe Aleea Teișani, dezvoltatorul Cartierului Greenfield a înaintat, la sfârșitul lunii aprilie, la solicitarea Primăriei Sectorului 1, o ofertă de donație către Primăria Generală a Municipiului București și către Consiliul General al Municipiului București, precum și întreaga documentație tehnică pentru autorizația de construire. Conform planului urbanistic zonal PUZ-Aleea Teișani-Drumul Pădurea Neagră nr. 56-64, suprafața de teren ce face obiectul donației are funcțiunea UTR Învățământ. Terenul este înscris în Cartea Funciară nr. 277156 a Municipiului București, Sector 1.
"Prin construirea acestei unități de învățământ rezolvăm cel puțin două probleme cu care se confruntă această zonă: lipsa accesului la educație a copiilor în proximitatea locuinței și traficul aglomerat generat, printre altele, și de transportul elevilor la școală. Ne-am luat angajamentul față de comunitatea din zona de Nord să găsim o soluție la aceste probleme și vrem să ne ținem de cuvânt", a declarat Primarul Dan Tudorache.
În școala și grădinița care vor avea acces direct la un drum public vor putea învăța aproximativ 1.000 de copii din zona de Nord a Bucureștiului, astfel:
– grădinița va putea primi 150 de copii în 15 săli de clasă, o sală multifuncțională, un cabinet medical + izolator, un oficiu alimentar, spații administrative, spații tehnice și o curte de joacă acoperită;
– în școală vor putea învăța două serii de câte 390 de copii în 13 săli de clasă, 5 laboratoare (chimie, biologie, fizică, informatică, limbi străine), două ateliere (muzică și arte), o sală afterschool, o bibliotecă, o sală de sport + vestiare, un foaier multifuncțional, un cabinet logopedic, un cabinet de consiliere pedagogică, un cabinet medical + izolator, un spațiu bufet + oficiu alimentar, un magazin școlar, o curte interioară acoperită, un teren de sport în aer liber, o curte de recreație parțial acoperită, un atelier de mentenanță, platforme pentru parcarea bicicletelor, diverse spații tehnice și administrative.
În prezent, în zona de Nord a Sectorului 1, locuiesc aproximativ 1.500 de copii de vârstă școlară și preșcolară. În momentul de față cea mai apropiată unitate de învățământ se află la peste 4 km distanță, iar eforturile părinților ce le asigură transportul supraaglomerează traficul rutier al zonei, cu efecte nefaste asupra mediului și calității aerului. În același timp cu reducerea poluării și aglomerării zonei, va spori nivelul de siguranță al elevilor, aceștia nemaifiind nevoiți să parcurgă distanțe considerabile către unitățile de învățământ.
Serviciul Imagine și Relații cu Mass-Media
Tel. fix: 021/319.10.13/int.151
E-mail: presa.primaria1@gmail.com
Lasă un răspuns