Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors
Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors
e.primarias1.ro
Caută
Limbă

Pentru o viaţă sănătoasă! Vino la o plimbare gratuită cu bicicleta în parcul Kiseleff!

Publicat: 01.09.2011
           Copiii, părinții și chiar bunicii sunt invitați la o plimbare gratuită cu bicicleta. Până la venirea anotimpului rece, bucureștenii iubitori de sport și mișcare în aer liber sunt așteptați zilnic, în parcul Kiseleff, de unde pot închiria gratuit una dintre bicicletele puse la dispoziția acestora de Primăria Sectorului 1 și Asociația Green Gate.

           Începători sau experimentați, tineri sau vârstnici, locuitorii Capitalei pot "pedala" una dintre cele 150 de biciclete verzi doar pe baza buletinului de identitate și a unui contract de dare în folosință. Cei dornici să facă o plimbare vor trebui să ştie să meargă cu bicicleta, să cunoască regulile de circulaţie, să aibă un comportament decent și să aducă bicicletele înapoi în stare bună de funcționare.

           Bicicletele sunt disponibile în două modele – pentru copii și adulți – și pot fi închiriate pentru o perioadă de maximum două ore, doar în perimetrul parcului. Centrul "La Pedale" este deschis până în luna noiembrie, după următorul program: luni-vineri în intervalul orar 10:00-18:00, iar sâmbătă și duminică de la 10:00-19:00.

           "Mersul pe bicicletă a devenit aproape un simbol al civilizaţiei urbane europene din secolul XXI. În marile oraşe din Europa, oamenii au înţeles că lupta cu aglomeraţia din trafic nu poate fi câştigată la volanul automobilului. De aceea, apelează într-un număr cât mai mare la acest mijloc de transport sănătos, curat şi – de ce nu? – eficient. Scopul nostru, al Primăriei Sectorului 1, este tocmai promovarea acestei soluţii europene la traficul din ce în ce mai sufocant din Bucureşti. Ne urcăm pe bicicletă (şi) pentru că vrem ca Bucureştiul să semene cu marile oraşe din Europa", a declarat Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman.

           Ajuns la dea ce-a treia ediție, proiectul "La Pedale" s-a bucurat de un real succes în rândul bucureștenilor, peste 100.000 de locuitori ai Capitalei profitând, până în prezent, de beneficiile unei plimbări în aer liber pe două roți.

           Proiectul "La Pedale" este parte a unei acțiuni demarate de Primăria Sectorului 1 care vizează promovarea mersului pe bicicletă în oraș după un model implementat deja cu succes în principalele capitale europene.

Serviciul Imagine, Cultură, Presă și Informatică

Tel. fix: 021/222.36.24

Tel. mobil: 0721.410.350 – Cristina Dumbravă

E-mail: presa.primaria1@gmail.com


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sari la conținut