Plantăm patru păduri urbane cu 73.000 de arbori și arbuști prin PNRR. Contractul de finanțare, în valoare de 1,33 milioane lei, a fost semnat de primarul Clotilde Armand
Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a semnat joi, 26 septembrie 2024, contractul de finanțare pentru plantarea a patru păduri urbane cu un total de 73.000 de puieți forestieri, finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Acestea vor fi situate la intersecția Șoselei Străulești cu Bulevardul Ion Ionescu de la Brad (2.557 mp), pe strada Gheorghe Pripu (5.081 mp), pe strada Marginei (10.084 mp) și pe strada Străulești (6.121 mp).
Pe aceste suprafețe, în prezent, este vegetație crescută spontan, sunt resturi de construcție și diverse împrejmuiri improvizate. Puieții forestieri pe care administrația locală a Sectorului 1 urmează să îi planteze aici sunt din diferite specii de arbori (stejar roșu, stejar penduculat, stejar brumăriu, cer, dud, plop alb, tei argintiu, frasin, frasin de baltă și salcâm) și arbuști (alun, corn, liliac, sălcioară, păducel, sânger și lemn câinesc). Toate aceste păduri urbane vor fi înconjurate de garduri vii (glădiță, cătină roșie și lemn câinesc).
”Într-un oraș în care asfaltul și betonul ne sufocă zi de zi, pe termen lung pădurea urbană înseamnă reducerea poluării, mai mult aer curat, creșterea calității vieții locuitorilor, spații de recreere și sport, conservarea biodiversității, modelarea microclimatului etc. Cu alte cuvinte, transformăm Sectorul 1 într-un loc mai bun de locuit”, a declarat primarul Sectorului 1, Clotilde Armand.
Proiectul „Creare de păduri urbane în Sectorul 1 al Municipiului București” face parte din apelul PNRR/ 2023/ C2/ Componenta C2- Păduri și protecția biodiversității, iar suma totală eligibilă este de 1,33 milioane lei.
Cheltuielile de mentenanță ale investiției vor fi prevăzute pentru o perioadă de minimum 10 ani de la data ultimei plăți din cadrul proiectului și se vor asigura din bugetul local al Sectorului 1. Cele mai importante lucrări de mentenanță vor consta în completări ale lipsurilor din cadrul suprafeței plantate după primele două sezoane de vegetație, trei lucrări de mobilizare a solului, administrare de îngrășăminte foliare, pentru a asigura o bună dezvoltare a puieților forestieri, irigarea acestora, în primul sezon de vegetație după plantare și combaterea dăunătorilor, dacă este cazul.
Serviciul Imagine și Cultură
E-mail: comunicare@primarias1.ro
Lasă un răspuns