Precizări privind atribuirea contractului pentru paza obiectivelor aflate în subordinea Primăriei Sectorului 1
În legătură cu informațiile apărute în spațiul public potrivit cărora Primăria Sectorului 1 a atribuit firmei Pols Security SRL contractul privind asigurarea pazei și securității obiectivelor aflate în administrarea Sectorului 1 al Municipiului București, sediul Primăriei, sediul Centrului Militar Sector 1, sediile Direcției de Evidență a Persoanelor și Stare Civilă Sector 1, sediul Direcției de Impozite și Taxe Locale Sector 1, sediile a 76 de entități juridice ale unităților de învățământ, sediile a cinci unități sanitare publice din Sectorul 1 și sediile a nouă piețe agroalimentare, Serviciul Imagine și Cultură a fost împuternicit să facă următoarele precizări:
Primăria Sectorului 1 a achiziționat, în regim de urgență, serviciile de pază prin aplicarea procedurii de negociere fără publicare prealabilă a unui anunț de participare în temeiul art. 104 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 98/2016 privind contractele de achiziții publice.
Motivarea aplicării acestei proceduri a constituit-o expirarea contractelor de pază încheiate de două structuri aflate în subordinea Consiliului Local al Sectorului 1, în prezent desfințate, și ale căror atribuții au fost preluate de către aparatul de specialitate al primarului: Administrația Piețelor Sector 1 și Administrația Unităților de Învățământ Preuniversitar și Unităților Sanitare Publice (AUIPUSP) Sector 1.
Aceste contracte au expirat la data de 31.03.2021, pentru piețe, și la 28.02.2021, pentru spitale, școli, grădinițe și licee. Inițial, acestea au fost prelungite, tot prin procedura de negociere fără publicare prealabilă a unui anunț de participare, până la data de 30.04.2021.
În plus, în cazul fostei AUIPUSP Sector 1 exista o contestație în instanță privind achiziția unor servicii de pază, procedură demarată de fosta administrație, iar Primăria Sectorului 1 trebuia să aștepte decizia definitivă a instanței de judecată și motivarea magistraților.
În aceste condiții, pentru că grădinițele, școlile, liceele, spitalele și piețele din Sectorul 1 nu puteau rămâne fără pază, administrația locală a demarat procedura de a achiziționa, în regim de urgență, serviciile de pază prin aplicarea procedurii de negociere fără publicare prealabilă a unui anunț de participare în temeiul art. 104 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 98/2016 privind contractele de achiziții publice.
În urma elaborării procedurii, s-a încheiat contractul de servicii pentru o perioadă de patru luni, valoarea serviciilor de pază fiind de 5.106.087,14 lei fără TVA, la care se aplică TVA-ul de 19%, în valoare de 970.156,56 lei, valoarea totală fiind de 6.076.243,70 lei inclusiv TVA.
Este vorba de un contract mult mai avantajos pentru Sectorul 1, față de cel precedent. De exemplu, în mai 2020, primăria a plătit pentru paza grădinițelor, școlilor și liceelor suma de 2,3 milioane de lei, în timp ce în luna mai 2021 s-a plătit suma de 1,1 milioane de lei. Atașăm, pentru comparație, situația plăților făcute de Primăria Sectorului 1, în anii 2020 și 2021, pentru paza sediului instituției, a grădinițelor, școlilor, liceelor și spitalelor.
Menționăm că, în paralel cu procedura de atribuire a acestui contract, s-au demarat etapele premergătoare procedurii de licitație deschisă privind achiziția de servicii de pază la sediile Sectorului 1 al Municipiului Bucuresti, la sediul Centrului Militar Sector 1, la sediile Direcției de Evidență a Persoanelor și Stare Civilă Sector 1, la sediul Direcției de Impozite și Taxe Locale Sector 1, la sediile unităților de învățământ, unități sanitare și piete agroalimentare, Cod CPV 79713000-5 Servicii de pază și protecție.
Serviciul Imagine și Cultură
Tel. fix: 021/319.10.13/int.151
E-mail: comunicare@primarias1.ro
Lasă un răspuns