Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors
Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors
e.primarias1.ro
Caută
Limbă

Primăria Sectorului 1 a inaugurat prima salină de suprafață din sistemul public de învățământ din București

Publicat: 19.12.2019

Dan Tudorache: "Facem tot ce este mai bun pentru sănătatea copiilor noștri"
  
Copiii de la Grădinița nr.251 din Sectorul 1 al Capitalei își vor întări sistemul imunitar și vor fi mai feriți de unele probleme de sănătate care pot apărea odată cu înscrierea în colectivitate: tuse, răceală, sinuzită, sau alte afecțiuni respiratorii. Primăria Sectorului 1 a inaugurat la această grădiniță prima salină artificială de suprafață din sistemul public de învățământ  din București. Copiii care învață la această grădiniță vor desfășura în salină unele activități didactice, cu acordul prealabil al părinților: vor desena, vor citi, vor colora, vor modela, bucurându-se, în același timp, de toate avantajele aerului de salină.
 
Părerea unanimă a pediatrilor este că aerul de salină aduce numeroase beneficii sănătății cum ar fi: întărește imunitatea întregului organism, curăță și eliberează aparatul respirator, are efecte extrem de benefice asupra asupra sistemului O.R.L, este un bun antialergic, înlătură efectele negative ale poluării etc.

"În calitate de primar al Sectorului 1, voi face tot ce este mai bun pentru copiii noștri, atât în ceea ce privește infrastructura școlară, cât și în ceea ce privește sănătatea acestora, bineînțeles în limita competențelor mele. Aerul de salină este extrem de important pentru sănătatea copiilor, de aceea mă bucur foarte mult că în Sectorul 1 am reușit să avem prima salină din sistemul public de învățământ din București. Dacă această idee va fi îmbrățișată de părinți, vom amenaja saline și la alte grădinițe pe care le administrăm", a declarat Primarul Sectorului 1, Dan Tudorache.

Salina de la Grădinița nr.251 are o capacitate de 15-20 de persoane, fiind dotată, în mare parte, cu sare naturală de Praid. De asemenea, nivelul de umiditate și de salinitate este controlat prin intermediul unui aparat cu senzori, care maximizează efectele benefice ale curei de salină.

Serviciul Imagine și Relații cu Mass-Media
Tel. fix: 021/319.10.13/int.151
E-mail: presa.primaria1@gmail.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sari la conținut