Primăria Sectorului 1 şi firma Romprest vă scapă de televizoarele şi frigiderele vechi!
Primăria Sectorului 1 şi firma Romprest – prestatorul serviciului de salubritate din Sectorul 1 – vor ridica, sâmbătă, 3 noiembrie 2007, toate echipamentele eletrocasnice care nu le mai sunt de folos locuitorilor din Sectorul 1.
De sâmbătă dimineaţă, de la prima oră şi până la prânz, în jurul orei 13.00, cetăţenii Sectorului 1 pot scoate în faţa imobilului în care locuiesc televizoarele, radiourile, frigiderele, maşinile de spălat sau alte echipamente electrocasnice vechi, care le ocupă inutil spaţiu în locuinţe.
Toate acestea vor fi ridicate gratuit de firma Romprest.
Primăria adresează un apel locuitorilor Sectorului 1 să nu arunce, alături de echipamentele electrocasnice vechi, şi resturi menajere sau materiale de construcţii.
Pentru bucureştenii din sectorul 1 care vor profita de ziua liberă şi nu apucă să arunce electrocasnicele vechi până la ora 13.00, Romprest le pune la dispoziţie numerele de telefon 021-315.51.21 şi 0752.019.311, la care aceştia pot solicita o maşină pentru a le fi luate televizoarele, frigiderele sau altă aparatură veche.
Toate echipamentele electrocasnice vechi vor fi preluate de către firmele de salubritate în vederea reciclării, acţiunea fiind derulată în cadrul Campaniei Naţionale de Colectare a Deşeurilor de Echipamente Electrice şi Electronice, iniţiată de Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile.
Lasă un răspuns