Primarul Sectorului 1 cere Consiliului Local demiterea celor responsabili de “achiziția” patinoarelor
Primarul Dan Tudorache acuză intervenția unor grupuri de interese obscure care își doresc decredibilizarea proiectului privind construirea Spitalului Sf. Vasile cel Mare. Edilul Sectorului 1 spune că incidentul privind licitația lansată de Compania de Investiții şi Dezvoltare în Sănătate şi Domenii de Interes Public – Privat Sector 1 S.A. a fost un act de sabotaj și că nimeni din conducerea Primăriei Sectorului 1 nu a fost informat cu privire la proiectul patinoarelor de 60 de milioane de euro.
"Vreau să-i asigur pe toți cetățenii sectorului 1 că vinovații vor plăti. Conducerea Companiei de Investiții este în directa subordonare a Consiliului Local și va trebui să dea explicații în următoarea ședință de consiliu. Personal, mi-aș dori o schimbare din temelii la Compania de Investiții pe care am gândit-o și am supus-o aprobării consilierilor locali strict pentru construirea celui mai modern spital de urgență din Capitală. Decizia demiterilor aparține exclusiv Consiliului Local Sector 1, dar vă asigur că am multe de spus la următoarea ședință", a declarat primarul Dan Tudorache.
Totodată, Primarul Sectorului 1 susține că, prin Regulamentul de Organizare și Funcționare, Compania de Investiții are ca misiune exclusivă edificarea Spitalului Sf. Vasile cel Mare și că orice altă investiție poate fi făcută doar prin aprobarea Consiliului Local.
"Mi-e greu să cred că cei de la Companie nu-și cunoșteau atribuțiile. Ceea ce s-a întâmplat a fost, din punctul meu de vedere, o încercare jalnică de a decredibiliza principalul proiect al mandatului meu: cel de construire a unui spital de urgență cu peste o mie de paturi", a continuat primarul sectorului 1, Dan Tudorache.
Vă reamintim că, în cursul zilei de vineri, 6 decembrie 2019, Compania de Investiţii şi Dezvoltare în Sănătate şi Domenii de Interes Public-Privat Sector 1 SA a scos la licitaţie un contract de lucrări pentru nouă patinoare. La puțin timp după apariția anunțului pe platforma online de licitații publice (SICAP) anunțul a fost retras.
Serviciul Imagine și Relații cu Mass-Media
Tel. fix: 021/319.10.13/int.151
E-mail: presa.primaria1@gmail.com
Lasă un răspuns