Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors
Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors
e.primarias1.ro
Caută
Limbă

Regulament pentru eliberarea domeniului public de panourile publicitare sau chioșcurile amplasate nelegal

Publicat: 08.09.2021

Domeniul public al Sectorului 1 va fi eliberat de panourile publicitare, chioșcurile, tonetele și garajele amplasate nelegal. Potrivit unui proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local de joi, 9 septembrie 2021, acestea vor fi ridicate de pe domeniul public, vor fi transportate și depozitate într-un spațiu special amenajat. Contravaloarea întregii operațiuni va fi suportată de către proprietarii panourilor publicitare, chioșcurilor, tonetelor sau garajelor care vor trebui să achite, după caz, și amenda contravențională prevăzută de legislația în vigoare.

"Motivul principal care a stat la baza elaborării proiectului îl constituie amplasarea haotică a panourilor și afișelor publicitare, fără respectarea condițiilor impuse de lege, fiind amplasate pe zone verzi sau în locuri care obturează vizibilitatea în trafic. De asemenea, o altă problemă o constituie garajele din structură de beton amplasate pe domeniul public care împiedică organizarea corectă atât a circulației auto, cât și a celei pietonale, împiedicând amenajarea de trotuare, alei sau locuri de parcare. Totodată, prin regulamentul propus se dorește și dezafectarea chioșcurilor sau a tonetelor care realizează comerț stradal, amplasate ilegal pe domeniul public", se arată în referatul de aprobare al proiectului.

Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor, precum și dispunerea măsurilor tehnico-administrative de ridicare a construcțiilor provizorii nelegale urmează a se face de către polițiștii locali din cadrul Poliției Locale Sector 1, iar acțiunea de ridicare va fi realizată, în baza Dispoziției primarului Sectorului 1, de către Administrația Domeniului Public sau de un operator contractat  care va trebui să dețină autovehiculele și dotarea necesară unei astfel de operațiuni.

"Domeniul public trebuie să fie curățat de tot ce înseamnă construcție provizorie amplasată nelegal. Proprietarii de panouri publicitare, chioșcuri sau garaje trebuie să înțeleagă că în Sectorul 1 s-a schimbat paradigma și că legea va fi respectată cu strictețe și în acest domeniu. Vom avea toleranță zero față de orice fel de construcție, fie ea și provizorie, amplasată pe domeniul public cu încălcarea legii", a declarat primarul Sectorului 1, Clotilde Armand.

Conform proiectului de hotărâre, construcțiile provizorii de tipul: panourilor publicitare, chioșcurilor, tonetelor sau garajelor amplasate în mod nelegal pe domeniul public, cu încălcarea dispozițiilor art. 3 lit. h) din Legea 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcții, precum și cele amplasate în alte locuri decât cele autorizate, urmează să fie ridicate, transportate și depozitate în afara spațiilor publice pe cheltuiala beneficiarilor acestora.

Pentru mijloacele de publicitate amplasate pe domeniul public care nu se încadrează în prevederile Legii nr. 185/2013 privind amplasarea și autorizarea mijloacelor de publicitate se acordă un termen de 30 de zile pentru aducerea în condițiile impuse, sau în cazul în care nu este posibil, pentru ridicarea acestora. În cazul în care proprietarul mijlocului publicitar nu se conformează notificării în termenul de 30 de zile, administrația locală a Sectorului 1 urmează să dispună sancționarea acestuia în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 185/2013, cu amendă de la 1.000 de lei la 20.000 de lei și complementar cu dispunerea măsurii tehnico-administrative a ridicării bunului de pe domeniul public.

Mijlocul de publicitate, chioșcul, toneta sau garajul vor fi păstrate timp de 30 de zile în starea în care au fost ridicate pentru a putea fi recuperate de proprietarul lor după achitarea amenzii contravenționale, după caz, și plata cheltuielilor de ridicare, transport și de depozitare. Dacă proprietarul nu-și revendică bunul în perioada specificată, după expirarea termenului de 30 de zile, acesta urmează a fi valorificat/casat.
          
Mai multe amănunte legate de proiectul aflat la punctul nr. 31 pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local din data de 9 septembrie 2021 regăsiți accesând următorul link: https://bit.ly/3jPRB2r

             
          
Serviciul Imagine și Cultură
Tel. fix: 021/319.10.13/int.151
E-mail: comunicare@primarias1.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sari la conținut