S-a dat startul la Cupa 1! Elevii spun ”NU” limitelor!
Elevii din peste 40 de școli și licee din Sectorul 1 spun "NU" limitelor în cadrul Cupei 1, cea mai importantă competiţie a sportului şcolar din Capitală. Anul acesta, "lupta" pentru titlul de campion al Cupei 1 se transformă într-o adevărată "bătălie"!
Ajunsă la cea de-a 13-a ediţie, competiţia organizată de Primăria Sectorului 1 şi Asociaţia "Sport pentru Viaţă" a debutat vineri, 9 mai, cu proba de fotbal. Până pe 6 iunie, concurenții au la dispoziție atât timpul necesar cât și provocările potrivite pentru a-și dovedi performanțele, pregătirea și ambiția pentru titlul de campion Cupa 1. Un titlu pentru care concurenții se vor întrece, anul acesta, la atletism, baschet, handbal, volei și fotbal.
Între 9 și 13 iunie, după o lună de competiţii, scoruri strânse şi emoţii, învingătorii Cupei 1 vor fi felicitaţi de personalităţi din lumea sportivă. Așa cum ne-am obișnuit și până acum, campionii români și cele mai apreciate vedete ale momentului vor însoți evoluția micilor sportivi pe toată perioada competițiilor. Pentru că adevărații campioni au parte de o premiere pe măsură, Cupa 1 va premia câștigătorii în cadrul unei gale explozive. Evenimentul va cuprinde diverse momente artistice susţinute de elevii talentaţi din şcolile participante și o mulțime de surprize!
Ediția cu numărul 13 va culmina cu implicarea activă a părinților și cu înființarea celei mai cool reviste. Ca răspuns la dorința micilor sportivi de a-și implica părinții în competiția lor preferată, Cupa 1 va organiza, în premieră, meciul Tătici vs. Profesori. "Confruntarea" va avea loc după desfășurarea finalei la fotbal liceu, iar participanții vor fi premiați în cadrul galei festive. De asemenea, informațiile despre edițiile trecute, cele mai bune rezultate, precum și interviuri cu sportivii și vedetele ce susțin competiția vor ajunge, anul acesta, pe băncile tuturor participanților și ale susținătorilor prin intermediul Revistei "Cupa 1".
Pasiunea pentru sport și pentru cultivarea unui stil de viață sănătos s-au concretizat, anul trecut, în cele mai inspirate cursuri de îngrijire personală și alimentație sănătoasă, iar workshop-urile au fost un real ajutor în stabilirea strategiei pentru 2014. Având la dispoziție informații prețioase, primite din partea elevilor și profesorilor participanți, Cupa 1 își propune să ducă tradiția mai departe și… mai sus!
Mai multe detalii despre competiție, pot fi aflate de pe site-ul oficial www.cupa1.ro, cât și pe www.facebook.com/cupa1, locul în care campionii sunt "la ei acasă".
Serviciul Imagine, Cultură, Presă și Informatică
Tel. fix: 021/222.36.24
E-mail: presa.primaria1@gmail.com
Lasă un răspuns