Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors
Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors
e.primarias1.ro
Caută
Limbă

Sectorul 1: Încasarea taxei pentru parcările de reședință amânată până la reglementarea de către CGMB a nivelului taxelor și impozitelor

Publicat: 08.01.2013

Locuitorii Sectorului 1 își pot  depune cererile pentru reînnoirea contractelor de închiriere a locurilor de parcare la sediul Administrației Domeniului Public Sector 1, din B-dul Poligrafiei nr. 4, însă taxa pentru locul de parcare nu va fi încasată până la reglementarea de către Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a nivelului taxelor și impozitelor în Capitală. Taxele și impozitele la nivelul Municipiului București vor fi stabilite printr-o hotărâre a CGMB după adoptarea de către Guvern a ordonanţei privind modificarea Codului fiscal în privinţa taxelor şi a impozitelor locale.

Pentru a închiria un loc de parcare de reședință, bucureștenii din Sectorul 1 trebuie să depună până la data de 31 martie 2013 la sediul ADP Sector 1 următoarele acte: cerere de închiriere, copie după actul de identitate al solicitantului cu domiciliul în imobilul respectiv, copie după certificatul de înmatriculare al autoturismului pe care îl deţine, plan topografic de situație scara 1:500 cu amplasamentul locului de parcare solicitat și o taxă al cărei cuantum va fi stabilit după reglementarea de către CGMB a nivelului taxelor și impozitelor în Capitală.

Dacă până la data de 31 martie 2013, cetățenii care au avut contract de închiriere a unui loc de parcare pe anul precedent nu își manifestă intenția de a-l reînnoi, Administrația Domeniului Public Sector 1 poate atribui locul de parcare respectiv oricărei persoane interesate.

În Sectorul 1 există peste 8.000 de locuri de parcare de reședință care se adaugă celor peste 100.000 de locuri de parcare create prin introducerea sensurilor unice pe străzile secundare. Programul de introducere a sensurilor unice a fost demarat încă de la sfârșitul anului 2007, până în acest moment fiind introduse sensuri unice pe o treime din arterele secundare din această zonă administrativă.

Închirierea locurilor de parcare de reşedinţă se face în conformitate cu prevederile H.C.G.M.B. nr. 124/2008 cu privire la strategia de parcare în Municipiul Bucureşti, modificată prin H.C.G.M.B. nr. 61/2009, potrivit cărora, atribuirea locurilor în parcările de reşedinţă se face numai cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:
a)   nu se poate aloca mai mult de un loc de parcare/apartament;
b)   se pot atribui numai pentru autoturisme;
c) se pot atribui numai persoanelor fizice care domiciliază în imobilul respectiv;
d) se pot atribui numai pentru autoturismele proprietate personală, pentru autoturismele utilizate în baza unor contracte de leasing și pentru autoturismele utilizate în baza unor contracte de comodat.

Pentru informații suplimentare, vă puteţi adresa Serviciului Parcaje al A.D.P Sector 1, telefon: 021/319.32.58/int. l15 sau 021/319.32.59.

Serviciul Imagine, Cultură, Presă și Informatică
Tel. fix: 021/222.36.24
E-mail: presa.primaria1@gmail.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sari la conținut