Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors
Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors
e.primarias1.ro
Caută
Limbă

Ședință de urgență, vineri, pentru revotarea bugetului. Armand: „Primăria nu mai poate funcționa, prestațiile furnizorilor se vor opri. Amendamentele PNL și PSD sunt nelegale și inoperabile, trebuie să urmărim instrucțiunile Prefecturii”

Publicat: 28.04.2023

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a convocat pentru vineri, 28 aprilie 2023, de la ora 12.00, o nouă ședință a Consiliului Local Sectorul 1 pentru dezbaterea și adoptarea proiectului de buget pe anul 2023. Instituția Prefectului Municipiului București a comunicat în cursul zilei de joi faptul că mai multe amendamente propuse și votate de consilierii locali la proiectul de buget sunt nelegale și a cerut reanalizarea și revotarea întregului proiect "la proxima ședință a Consiliului Local."

Mai mulți consilieri locali au părăsit ședința joi seara când trebuia să se discute și să se voteze proiectul de buget, așa cum a cerut Instituția Prefectului Municipiului București. Ședința a fost închisă din lipsă de cvorum.

Prezentă la dezbaterile de joi seară, Clotilde Armand a arătat Consiliului Local că în acest moment PNL și PSD încalcă legea și blochează funcționarea Sectorului 1. Din 28 martie 2023, de când a fost votat bugetul, Primăria Sectorului 1 a încercat să găsească soluții juridice pentru a ieși din criza bugetară provocată de introducerea în proiectul de buget a unor amendamente nelegale.

"Trebuie să luptăm pentru absolut orice aici în Consiliul Local. Mă adresez dumneavoastră, consilierilor locali ai Sectorului 1, responsabili de această comunitate. De trei luni încercăm să avem un buget votat, fără de care nu putem să funcționăm. Primăria, comunitatea Sectorului 1, toate contractele pe care le avem, nu pot funcționa fără acest buget. Din data de 1 mai, 40 de contracte de la primărie vor fi oprite și vor fi sistate și plățile dacă nu vom avea un buget funcțional. La ora actuală bugetul nu este funcțional. Din 28 martie, de când a fost votat bugetul, căutăm soluții pentru a ieși din criza bugetară provocată de amendamentele dumneavoastră, amendamente ilegale, inoperabile, care duc la un buget absurd, cu cifre negative. Un buget inoperabil.

Astăzi, trebuie să urmărim instrucțiunile care au fost date de prefectură. Este posibil să ieșim din acest impas creat de amendamentele absurde, ilegale și inoperabile votate de dumneavoastră. Trebuie să urmărim instrucțiunile prefecturii. Și prefectura ne-a spus clar, trebuie să votăm acest buget reexaminat, ca să îl aducem într-o formă care poate fi operabilă, care poate fi acceptată de Ministerul Finanțelor pentru a putea funcționa.

Dacă vrem să blocăm Primăria, atunci ignorați ce spune doamna prefect. Dacă vrem să deblocăm situația și să avem o Primărie funcțională, dacă vrem ca mâine să putem să funcționăm în școlile noastre, în toate centrele noastre,  să putem să plătim bursele, să putem să plătim asistență socială, să putem să plătim afterschool-ul, trebuie să votați această reexaminare.

La ora actuală bugetul pe care îl avem, nu este unul operabil. Nu este acceptat de Ministerul Finanțelor, are niște cifre negative, este un buget cu amendamente ilegale, așa cum a specificat și doamna Prefect. Vă mulțumesc mult și apelez la responsabilitatea dumneavoastră," a declarat Clotilde Armand.

Serviciul Imagine și Cultură
Tel. fix: 021/319.10.13/int.151
E-mail: comunicare@primarias1.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sari la conținut