Servicii stomatologice gratuite pentru persoanele cu venituri reduse din Sectorul 1
În cadrul proiectului "Parteneriat pentru viaţă!", implementat de Complexul "Caraiman" în colaborare cu Universitatea Titu Maiorescu – Facultatea de Medicină Dentară, 1060 de persoane cu domiciliul în sectorul 1 marginalizate social au beneficiat de peste 13.000 de intervenții stomatologice.
Beneficiarii serviciilor gratuite au fost persoane cu un venit mediu pe membru de familie sub salariul minim pe economie sau persoane cu risc crescut de marginalizare socială (persoane beneficiare de venit minim garantat, persoane cu handicap, persoane institutionalizate etc).
Persoanele cu venituri reduse din sectorul 1 au acces în condiții moderne la servicii stomatologice gratuite sau în regim de coplată, diferențiat în funcție de venitul pe membru de familie.
Totodată, persoanele imobilizate beneficiază de consultații stomatologice și tratamente la domiciliu, Complexul Multifuncțional "Caraiman" dispunând de o ambulanță stomatologică cu dotări de ultimă generație, unică în România.
"Acest parteneriat public-privat reprezintă un model de implicare şi responsabilitate socială pentru creşterea calităţii vieţii persoanelor marginalizate social şi se înscrie în preocupările administrației locale pentru îmbunătătirea calităţii vieţii locuitorilor sectorului 1" a declarat directorul Complexului "Caraiman", Angelica Juracopschi.
Primăria Sectorului 1 oferă, prin Complexul Multifuncţional "Caraiman", o gamă largă de servicii medicale gratuite pentru bucureştenii cu venituri reduse din Sectorul 1 care au probleme de sănătate: consultaţii, tratamente şi analize medicale, servicii stomatologice, servicii medicale gratuite la domiciliu pentru pensionari, servicii medicale gratuite pentru prevenirea cancerului de col uterin pentru adolescente şi femei etc.
Inaugurat la sfârşitul lunii aprilie 2008, Complexul Multifuncţional „Caraiman" este primul centru medical deschis în România de o autoritate locală, pentru a veni în sprijinul persoanelor cu venituri reduse. Situat pe strada Caraiman nr. 33A, într-o clădire modernă, consolidată şi reabilitată, centrul medical deschis de Primăria Sectorului 1 dispune de 16 cabinete, dotate cu instrumente de ultimă generaţie.
Direcția de Comunicare a Primăriei Sectorului 1
Tel. fix: 021/222.36.24
Tel. mobil: 0721.410.350 – Cristina Dumbravă
E-mail: presa.primaria1@gmail.com
Lasă un răspuns