Târguri pentru bucureșteni în Sectorul 1
Zeci de artiști ai prelucrării lemnului, sticlei și pânzei își vor prezenta creațiile la Târgul de artizanat și handmade, amenajat în parcul Kiseleff. În timp ce adulții vor putea admira lucrările maeștrilor, copiii se vor întâlni cu personaje de poveste și vor participa la sesiuni de face painting.
Cei care vor ieși la plimbare în apropiere de Grădina Icoanei, vor avea ocazia de a vizita expoziția Antique c`est chique de pe strada Arthur Verona. Aceștia vor avea de ales între carte veche, filatelie, numismatică, icoane, decorațiuni interioare și alte obiecte vechi.
Specialiștii preparatelor în casă vor putea fi întâlniți în Piața Matache, unde cu sprijinul Administrației Piețelor Sector 1 a fost aranjat Târgul de produse tradiționale. Gurmanzii vor putea cumpăra de la magiun și pâine pe vatră, la specialități din carne și băuturi tradiționale de prin toate colțurile țării.
Direcţia de Comunicare a Primăriei Sectorului 1
Tel. fix: 021/222.36.24
Tel. mobil: 0721.410.350 – Cristina Dumbravă
E-mail: presa.primaria1@gmail.com
Lasă un răspuns