Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, va participa vineri, 8 aprilie 2011, începând cu ora 13.00, la inaugurarea proiectului "Stejarii României", inițiat de Federația Română de Rugby (FRR) și Compania Romprest. Cu această ocazie, edilul Sectorului 1, reprezentanți ai […]
Sectorul 1 al Municipiului București a dat startul celei de-a zecea ediții a „Cupei 1", cea mai importantă competiţie a sportului şcolar din Capitală. Şcolile şi liceele din Sectorul 1 se vor întrece, timp de două luni, la […]
Micuţii din Sectorul 1 au un loc asigurat la grădiniţă. În Sectorul 1 nu va exista, nici în acest an, o criză a locurilor în grădiniţe datorită măsurilor luate de către administrația locală. Prin urmare, părinții din Sectorul […]
Taxa pentru recuperarea mașinilor parcate neregulamentar pe arterele Sectorului 1 se reduce cu 50%, măsura urmând să intre în vigoare până la sfârșitul acestei săptămâni. Astfel, bucureștenii ale căror mașini parcate neregulamentar pe străzile din Sectorul 1 vor […]
Cetățenii Sectorului 1 care au un aparat auditiv vechi și vor să-l schimbe cu unul nou pot profita de programul "RABLA pentru aparate auditive", inițiat de Centrul Medical Audio-Optica, în parteneriat cu Sectorul 1 al Municipiului București. În perioada 1 […]
Peste o treime din contribuabilii din Sectorul 1 folosesc sistemul electronic de plată a taxelor și impozitelor datorate bugetului local. În Sectorul 1, contribuabilii au la dispoziție, încă din anul 2003, două sisteme electronice de plată a impozitelor […]
Peste 2.000 de elevi de clasa a IV-a din 38 de școli din Sectorul 1 vor învăța, în perioada aprilie – iunie 2011, să fie responsabili față de mediu, în cadrul programului de educare ecologică „Lumea ta? Curată!", o […]
Adminstrația locală a Sectorului 1 inversează sensurile unice de circulație pe două străzi secundare din această zonă administrativă. Astfel, începând de marți, 29 martie 2011, intră în vigoare inversarea sensurilor unice pe străzile Alexandru Cîmpeanu și Ion Neculce, după […]
Locuitorii Sectorului 1 mai au la dispoziție doar o săptămână pentru reînnoirea contractelor de închiriere a locurilor de parcare de reședință. Până la data de 31 martie 2011, cetățenii din această zonă administrativă sunt așteptați la sediul Administrației Domeniului […]
Contribuabilii din Sectorul 1 care vor să beneficieze de bonificația de 10% la plata integrală a taxelor și impozitelor locale mai au la dispoziție doar două săptămâni. Până la data de 31 martie 2011, persoanele fizice care își plătesc […]
Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, a dat luni, 14 martie 2011, startul campaniei de curățenie de primăvară. Timp de o lună de zile, peste 300 de muncitori ai Companiei Romprest, prestatorul serviciului de salubritate din Sectorul 1, vor spăla […]
Polițiștii locali ai Sectorului 1 au organizat în data de 08.03.2011 mai multe acțiuni pentru depistarea persoanelor care comercializează ilegal diferite produse. Efectivele Poliției Locale au acționat în mai multe piețe din Sectorul 1, printre care: Matache, 1 […]
Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, se declară împotriva eutanasierii câinilor fără stăpân și se pronunță pentru strângerea acestora de pe domeniul public și adăpostirea lor în centre special amenajate. Sectorul 1 al Municipiului Bucureşti este prima administrație de […]
Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, face următoarele precizări față de afirmațiile mincinoase ale Ministerului Dezvoltării, regăsite într-un așa-zis raport de evaluare al programului de reabilitare termică: "Sectorul 1 a fost promotorul programului de reabilitare termică în România, administrația Chiliman fiind […]
Persoanele fără adăpost din Sectorul 1 se pot adăposti în aceste zile cu temperaturi extrem de scăzute în centrele sociale puse la dispoziţia acestora de către administraţia locală. Agenţii comunitari patrulează permanent în această perioadă pe străzile Sectorului 1 […]
Zeci de utilaje ale companiei Romprest, prestatorul serviciului de deszăpezire din Sectorul 1, au început să împrăștie, încă de azi dimineață, soluţii anti-îngheț și anti-derapante pe arterele principale şi secundare din această zonă administrativă. În prezent traficul rutier se desfășoară […]
Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, a convocat vineri, 18 februarie 2011, comandamentul de iarnă pentru a se asigura că utilajele de intervenţie rapidă ale Romprest sunt pregătite să intervină pentru a îndepărta zăpada de pe carosabil şi pentru a preveni […]
Micuţii din Sectorul 1 au un loc asigurat la grădiniţă. În Sectorul 1 nu va exista, nici în acest an, o criză a locurilor în grădiniţe datorită măsurilor luate de către administrația locală. Peste 1.500 de noi locuri […]
Bucureștenii din Sectorul 1 beneficiază de luni, 14 februarie 2011, de primul centru de colectare selectivă pe 10 fluxuri diferite de deșeuri, alimentat exclusiv cu energie alternativă. Premieră la nivel național, centrul din Şos. Odăi nr. 367 pune […]
Bucureștenii din Sectorul 1 vor beneficia de luni, 14 februarie 2011, de primul centru de colectare selectivă pe 10 fluxuri diferite de deșeuri, alimentat exclusiv cu energie alternativă. Premieră la nivel național, centrul din Şos. Odăi nr. 367 […]
Primul centru de colectare selectivă a deşeurilor, alimentat exclusiv cu energie alternativă, va fi inaugurat luni, 14 februarie 2011, ora 12:00 (Şos. Odăi nr. 367) în prezența Primarului Sectorului 1, Andrei Chiliman. Premieră la nivel național, centrul pune la […]
Și în anul 2011, Sectorul 1 al Municipiului București continuă investițiile pentru creșterea calității vieții locuitorilor din această zonă administrativă. În perioadă de recesiune economică, cel mai eficient mod de a administra resursele de la bugetul local îl […]
Copiii din Sectorul 1 cu vârsta până în 18 ani beneficiază de consultații gratuite ORL și oftalmologice în perioada 31 ianuarie-28 februarie 2011, la Cabinetul Audio-optica din Str. Stoica Ludescu nr. 12, Sector 1. Rezultat al unui parteneriat […]
Sectorul 1 al Municipiului Bucureşti elimină pericolul ca locuitorii şi sutele de mii de persoane care tranzitează această zonă administrativă să fie muşcaţi de câinii fără stăpân. Începând de vineri, 28 ianuarie 2011, Poliţia Animalelor Sector 1 demarează o […]
Strângerea câinilor fără stăpân de pe străzile Sectorului 1 continuă să fie o prioritate pentru administrația locală în ciuda decimării Poliției Animalelor de către Guvernul României prin Ordonanța de Urgență nr. 63/2010. Deși după reorganizare acționează cu un […]
Cetățenii din Sectorul 1 care doresc să-și verifice starea de sănătate își pot testa gratuit glicemia și tensiunea arterială la sediile Direcției Generale de Impozite și Taxe Locale Sector 1. Specialiștii din cadrul Complexului Multifuncțional „Caraiman" sunt alături […]
Persoanele fără adăpost din Sectorul 1 se pot adăposti în aceste zile cu temperaturi extrem de scăzute în centrele sociale puse la dispoziţia acestora de către administraţia locală. Agenţii comunitari patrulează permanent în această perioadă pe străzile Sectorului 1 […]
Traficul rutier se desfășoară în condiții normale de iarnă pe toate bulevardele principale și străzile secundare din Sectorul 1. În acest moment, nu există blocaje în trafic, reprezentanții Romprest intervenind cu 44 de utilaje de deszăpezire și 230 de muncitori […]
Peste șapte mii de familii de bucureşteni din Sectorul 1 plătesc facturi cu până la 50% mai mici la întreținere. Este vorba despre locatarii celor 130 de blocuri din cartierele Pajura, Bucureştii Noi, Calea Griviţei, Ion Mihalache, Aviației, Floreasca […]